Cititorii Observatorul Prahovean au trimis imagini surprinse de ei cu spectacolul de artificii de la cumpăna dintre ani. Astfel, imaginile din Mizil, Băicoi, Vălenii de Munte, Teișani, Starchiojd și alte localități prahovene au ajuns la noi, însoțite de comentariile celor care le-au trimis.
Majoritatea oamenilor s-au bucurat de spectacol dar au fost și mulți care au condamnat acest obicei, atrăgând atenția asupra efectelor negative pe care astfel de manifestări le au pentru animalele de companie.
La Cluj, anul acesta, pentru prima dată, s-a renunțat la petarde și artificii, show-ul de la miezul nopții fiind susținut de drone.
În orașele și localitățile prahovene „tradiția” focurilor de artificii a scos mii de oameni în stradă, oameni care au admirat spectacolul și s-au bucurat de el.
Pentru a vedea filmările trimise de cititori, accesați postarea noastră de pe Facebook.
Cum ți se pare subiectul?