- Publicitate -

Soluție de avarie pentru stația veche de epurare a Ploieștiului – VIDEO

Data:

Ploieștiul traversează unul dintre cele mai critice momente când vine vorba despre epurarea apelor uzate, în contextul au început să curgă penalități exorbitante pentru poluarea pârâului Dâmbu. Stația actuală de epurare, veche de peste o jumătate de secol, a rămas, în luna august, fără autorizație. Ca soluție de avarie, până la construirea noii stații de epurare a orașului, se propune preluarea de către Apa Nova a vechii stații de epurare.

- Publicitate -

Contextul privind stația veche de epurare a Ploieștiului este unul critic, în condițiile în care aceasta a rămas, în august 2024, fără autorizație, după ce municipalitatea ploieșteană nu și-a respectat angajamentul finalizării noii stații de epurare a orașului până la finele anului 2023.

Lucrările la noua stație de epurare a Ploieștiului au demarat în urmă cu aproape 16 ani, însă acestea au fost sistate în 2013 pe motiv de lipsă de finanțare, fapt care a generat inclusiv un litigiu pe rolul instanțelor, la acea dată, investiția fiind realizată în proporție de 80%.

În lipsa unei noi stații de epurare, Ploieștiul a continuat să epureze apa prin stația veche de epurare, în baza unui acord prin care se angaja să finalizeze, în perioada 2018 – 2023, stația nouă de epurare, promisiune care nu a fost onorată în vechiul mandat.

- Publicitate -

Curg penalitățile la Ploiești pentru apele uzate

Cum parametrii tehnici de funcționare a stației de epurare nu s-au încadrat în limitele prevăzute de lege, Administrația Bazinală de Apă Buzău – Ialomița a anunțat, în august 2023, că nu mai poate fi emisă autorizație de gospodărire a apelor pentru epurarea și evacuarea apelor uzate din municipiul Ploiești, fapt care a condus la aplicarea unor noi penalități mult mai mari.

În perioada august 2023 – februarie 2024 acestea erau în cuantum de aproape un milion de lei, însă lipsa unei autorizații pentru epurarea apelor uzate, a făcut ca Ploieștiul să acumuleze noi datorii, de data exorbitante (Vezi AICI).

În urmă cu mai bine de două luni, consilierii locali au votat prelungirea contractului cu Apa Nova, una dintre clauze fiind asumarea de către operator a finalizării lucrărilor la noua staţie de epurare a oraşului până în decembrie 2027.

- Publicitate -

Finalizarea noii stații de epurare nu scutește municipalitatea de plata penalităților cifrate la aproape 30 de milioane de euro până în la finele anului 2027.

Primele discuții pentru preluarea de către Apa Nova a stației vechi de epurare 

La Ploiești au fost inițiate, luni, primele discuții aplicate pentru preluarea de către Apa Nova a vechii stații de epurare a orașului, în contextul în care operatorul care furnizează apă la nivelul municipiului s-a angajat să pună în funcțiune noua stație de epurare până la finele anului 2027.

„Problema este destul de gravă. Moștenirea este următoarea: practic noi am rămas acum fără autorizații și riscăm, până în decembrie 2027, când vom avea o nouă stație de epurare construită de operatorul Apa Nova, să plătim penalități în valoare de 30 de milioane de euro.

- Publicitate -

Ca atare, practic, noi am început discuțiile și președintele Consiliului Județean, domnul Nanu, a fost la Apele Române.

Noi ne-am întâlnit cu cei de la Apa Nova chiar astăzi să explorăm posibile soluții astfel încât să nu ajungem în situația să plătim 30 de milioane de euro penalități pentru faptul că noi nu avem stație de epurare modernă”, a susținut Mihai Polițeanu, primarul Ploieștiului, care a menționat că această soluție ar fi ca „Apa Nova să preia vechea stație de epurare”.

„În același timp trebuie văzut cum vom face acest lucru pentru că nu poți să impuți Apei Nova penalitățile câtă vreme Primăria Ploiești a fost vinovată și este vinovată pentru situația actuală”, susține Mihai Polițeanu, primarul Ploieștiului.

- Publicitate -

Demersurile privind preluare vechii stații de epurare de către operatorul Apa Nova sunt condiționate, potrivit unor surse din administrația locală, de un lucru extrem de important. Un angajament ferm din partea Apele Române că operatorul nu va suporta plata unor penalități viitoare până la finalizarea noii stații de epurare a Ploieștiului.

Interviul integral cu primarul Ploieștiului, Mihai Polițeanu, pe tema primelor demersuri pentru preluarea stației vechi a Ploieștiului de către Apa Nova

Lasă comentariul tău. Click AICI

Comentariul tău
Numele tău

- Publicitate -

Sondaj Observatorul Prahovean

Provocarea Observatorul Prahovean

Doctor bun

„Toată recunoștința mea pentru medicul ORL Gabriela Chiriță”. Scrisoarea de mulțumire a unei ploieștence

Observatorul Prahovean continuă campania „Doctor bun”  dedicată medicilor apreciați...

O farmacistă din Prahova merge din casă în casă pentru a duce medicamente sătenilor care nu se pot deplasa

Farmacista face fapte frumoase pentru localnici, în special pentru oamenii în vârstă, ori cei cu dizabilități.

Scrisoare de mulțumire pentru chirugul Dan Mihalache: „Acest medic este un om desăvârșit”

Femeia, voluntar SMURD în cadrul spitalului ploieștean, spune că fără acest medic pe care îl numește „de excepție”, rudele sale poate astăzi nu ar mai fi fost în viață
- Publicitate -

Antreprenori de succes

- Publicitate -

Exclusiv

Lista firmelor din Prahova care au anunțat concedieri colective. Ce se întâmplă la Unilever

Observatorul Prahovean a solicitat Agenției Județene de Ocupare a...

Am fost să văd cum arată târgul de Crăciun de la Sibiu. Un pahar cu vin fiert costă 17 lei

Târgul de Crăciun de la Sibiu s-a deschis vineri,...

Optima Store, furnizor de consumabile pentru industria ospitalității, la Târgul HoReCa de la Sinaia

Ministerul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului organizează, prin Agenția pentru...

Când încep de fapt lucrările de reabilitare a Gării din Sinaia

Reabilitarea Gării din Sinaia este „pe agenda” autorităților de...
- Publicitate -

Știri noi

Cristian Ghinea, scrisoare deschisă către Ilie Bolojan: Avem nevoie mare și de „salvatori” curajoși care să-și asume reforme

Cristian Ghinea, coordonatorul Departamentului de Politici Publice al USR,...

Altex România, amendată pentru încălcarea datelor cu caracter personal ale clienților

Autoritatea Națională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter...

O nouă schimbare radicală a vremii la Ploiești. Când revin ploile?

O masă de aer cald va aduce în următoarele...

Cum arată primul Rolls Royce electric adus la RAR pentru omologare [FOTO]

Registrul Auto Român a postat pe pagina de Facebook...

„Rozacrucienii. Doctrină și Enigmă”: Lansare de carte la Filarmonica Ploiești

Eveniment de înaltă ținută, sâmbătă, 30 noiembrie, la Filarmonica...
- Publicitate -

Emisiuni

Dezvăluiri despre consilierii personali și beneficiarii sporurilor ”europene” din Primăria Ploiești

Marius Nica, Claudiu Vasilescu și Mihai Nicolae au dezvăluit...

Cum sunt otrăviți prahovenii? Dezvăluirile unui fost șef al Gărzii de Mediu și soluțiile Reper

Fostul comisar șef al Gărzii Naționale de Mediu, Octavian...

”Vom intensifica activitatea de blocare a mașinilor parcate ilegal” Interviu cu directorul SGU Ploiești

Invitat în emisiunea Observatorul Prahovean LIVE, Dragoș Măchițescu, directorul...
- Publicitate -

Vox Publica

Containerele pentru colectare selectivă, un eșec semnat Consiliul Județean Prahova. Când dispar?

Containerele pentru colectarea selectivă a deșeurilor în Prahova a...

Cum mergi la teatru, la Casa de Cultură a Sindicatelor Ploiești: Cu gluga pe cap și fular

Casa de Cultură a Sindicatelor Ploiești este locul unde...

Ce așteptări am, ca ploieștean de rând, de la noul primar, Mihai Polițeanu

Vineri, 25 octombrie 2024, a fost zi mare pentru...

Pe aceeași temă

- Publicitate -

Când încep de fapt lucrările de reabilitare a Gării din Sinaia

Reabilitarea Gării din Sinaia este „pe agenda” autorităților de...

Povestea din spatele afacerilor de succes, care clădesc viitorul. ”Din Prahova, pentru România!”

Observatorul Prahovean demarează campania ”Din Prahova, pentru România!”, care...