- Publicitate -

Filmul uciderii șoferului de Uber din Ploiești. Motivul pentru care clientul l-a înjunghiat

Data:

Distribuie articolul:

Un tânăr de 21 de ani, din Bărcănești, a fost reținut preventiv pentru 24 de ore după ce a recunoscut că a ucis un șofer de Uber din Ploiești. După crima petrecută în Snagov, el a furat mașina și a incendiat-o pe un câmp din comuna Brazi.

- Publicitate -

UPDATE Cine este suspectul uciderii șoferului Uber din Ploiești

Anchetatorii au stabilit filmul crimei șoferului Uber. Astfel, suspectul a comandat o cursă în Ploiești, destinația fiind o adresă din județul Iflov.

În urma unui conflict spontan, izbucnit din cauza faptului că șoferul ar fi schimbat traseul și cursa ar fi costat astfel mai mult, tânărul de 21 de ani l-a înjunghiat cu 21 de lovituri de cuțit pe șoferul Uber.

După crimă, suspectul a abandonat cadavrul victimei într-o pădure din zona Snagov, apoi a furat mașina, pe care a condus-o, deși nu poseda permis, până pe un câmp din comuna Brazi, unde a incendiat-o.

- Publicitate -

Un localnic care a văzut flăcările, a sunat la 112, iar pompierii au stabilit că incendiul a fost provocat.

Anchetatorii au verificat camerele de supraveghere și așa l-au identificat pe suspect.

Inițial, acesta le-a declarat polițiștilor că a fost plătit să scape de mașină, dar ulterior și-a recunoscut faptele.

- Publicitate -

Suspectul este acuzat de omor calificat, tâlhărie calificată, conducere fără permis și distrugere prin incendiere.

Aseară, mai mulți șoferi de Bolt și Uber s-au strâns în centrul Ploieștiului pentru a protesta împotriva violențelor verbale și chiar fizice la care sunt supuși de diverși clienți ai serviciilor de tip „ride-sharing”.

Citește și Prahovean reținut pentru crima. A incendiat mașina victimei pe un câmp din Brazi

Distribuie articolul:

Provocarea Observatorul Prahovean

- Publicitate -

Sondaj Observatul Prahovean

Ai un pont care se poate transforma într-o știre? Trimite pe WhatsApp la 0785 075 112

Vreți să aflați cele mai noi știri din Prahova? Abonați-vă la Google News

Lasă comentariul tău. Click AICI

Comentariul tău
Numele tău

Exclusiv

Cine este suspectul uciderii șoferului Uber din Ploiești

Un tânăr de 21 de ani este acuzat că...

Oana Zanfir, cea care dă viață ulcelelor de lut, vine la Târgul pentru Meșteșugari de la Ploiești

Târgul Național pentru Meșteșugari și Artizanat, ediția 2024, are...

Locuitorii din Plopeni, terorizați de urs. ”Până se întrunește comisia, animalul fuge!”

Numeroși cititori care locuiesc în Plopeni și comunele învecinate...

Imagini cu bătaia din Ploiești provocată de o ”telenovelă” [VIDEO]

În această dimineață, polițiștii Secției 4 Ploiești au descins...

Abonează-te la newsletter

- Publicitate -

Știri noi

Cine este suspectul uciderii șoferului Uber din Ploiești

Un tânăr de 21 de ani este acuzat că...

Oana Zanfir, cea care dă viață ulcelelor de lut, vine la Târgul pentru Meșteșugari de la Ploiești

Târgul Național pentru Meșteșugari și Artizanat, ediția 2024, are...

Suspectul în cazul uciderii șoferului Uber din Ploiești a fost reținut

Suspectul în cazul crimei de la Brazi, tânărul de...

Primăria Breaza a acționat în instanță HidroPrahova

Primăria cere refacerea drumurilor afectate din cauza lucrărilor efectuate periodic pentru remedierea avariilor
- Publicitate -
- Publicitate -

Informații utile

Medicul Alin Scarlat: Relația dintre credință și longevitate

Observatorul Prahovean publică o serie de articole, extrase din...
- Publicitate -

Emisiuni
Observatorul Prahovean

Super ofertă de locuri de muncă la Bursa Angajatorilor din Ploiești

Cea de-a treia ediție a Bursei Angajatorilor din Ploiești...

Navetiștii Ploiești-București, bătaia de joc a administrației Volosevici [VIDEO]

Mihai Nicolae și Claudiu Vasilescu au fost invitați în...
- Publicitate -

ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Cine este suspectul uciderii șoferului Uber din Ploiești

Un tânăr de 21 de ani este acuzat că...

Oana Zanfir, cea care dă viață ulcelelor de lut, vine la Târgul pentru Meșteșugari de la Ploiești

Târgul Național pentru Meșteșugari și Artizanat, ediția 2024, are...

Suspectul în cazul uciderii șoferului Uber din Ploiești a fost reținut

Suspectul în cazul crimei de la Brazi, tânărul de...

Parcarea pe strada Daciei din Ploiești face imposibilă circulația în condiții de siguranță

O situație care durează de ceva vreme pe strada...
- Publicitate -