Un accident rutier a avut loc cu puțină vreme în urmă în satul Mislea din comuna prahoveană Scorțeni. Potrivit primelor informații un autoturism a ieșit în afara părții carosabile. În acesta se aflau două persoane.
„Accident rutier în comuna Scorțeni, sat Mislea. A fost vorba despre un autoturism ieșit în afara părții carosabile, cu 2 ocupanți conștienți la bord.
Au intervenit pompierii militari din cadrul Gărzii de Intervenție Băicoi cu o autospecială de stingere și, în sprijin, o ambulanță SAJ Prahova.
Pompierii au acționat pentru asigurarea măsurilor specifice de prevenire a incendiilor, iar persoanele aflate în autoturism au fost asistate la fața locului de către echipajul SAJ.
În final, unul dintre ocupanți (femeie, 44 ani), care a suferit diverse traumatisme, a fost transportat la spital pentru investigații suplimentare și tratament de specialitate”, au transmis reprezentanții ISU Prahova.
Cum ți se pare subiectul?