Marți, 23 decembrie, o tânără de 17 ani a fost depistată de polițiștii prahoveni conducând în oraș mașina tatălui ei, fără ca acesta să știe. Fata nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule și s-a ales cu dosar penal.
„Polițiștii din cadrul Secției nr.3 de Poliție Ploiești, la data de 23 decembrie a.c., în jurul orei 01.30, în timp ce se aflau în exercitarea atribuțiilor de serviciu în municipiul Ploiești au oprit, pentru control, pe strada Soldat Erou Nicolae Arhip, un autoturism condus de o tânără de 17 ani, din municipiu.
În urma verificărilor efectuate în bazele de date, s-a constatat faptul că tânăra nu figurează ca fiind posesoare de permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.
În urma verificărilor efectuate, polițiștii au stabilit faptul că tânără ar fi luat autoturismul în cauză, fără ca tatăl acesteia să știe.
În cauză, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere și furt în scop de folosință”, au transmis reprezentanții IPJ Prahova.
Cum ți se pare subiectul?