Cercetările efectuate de polițiști în cazul accidentului care a avut loc în această dimineață pe strada Cameliei din Ploiești scot la iveală noi detalii. Se pare că la volanul autoturismului care a ieșit în decor și care s-a oprit într-un copac de la marginea drumului se afla tânărul în vârstă de 23 de ani, despre care polițiștii au transmis inițial că era pasagerul de pe scaunul din dreapta față și nu bărbatul de 54 de ani.
Vă reamintim că în urma evenimentului acesta a fost rănit și transportat la spital. Surse din cadrul anchetei au precizat pentru Observatorul Prahovean că cei doi sunt tată și fiu, iar bărbatul în vârstă de 54 de ani a încercat să ia asupra lui responsabilitatea producerii evenimentului.
Testarea cu aparatul etilotest a relevat faptul că și tânărul de 23 de ani consumase băuturi alcoolice, înregistrând o alcoolemie mai mare decât cea a tatălui, despre care se credea inițial că ar fi condus mașina.
„În urma aprofundării cercetărilor, s-a stabilit faptul că autoturismul a fost condus de un tânăr de 23 de ani, din localitatea Păulești.
Tânărul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,28 mg/l alcool pur în aerul expirat.
În continuare, cercetările sunt continuate de polițiști pentru stabilirea cu exactitate a situației de fapt”, au transmis reprezentanții Poliției Prahova.
Cum ți se pare subiectul?