- Publicitate -

Două fetiţe, în stare gravă din cauza unei explozii. Copilele au fost transportate de urgență la București

Data:

Două fetițe, de doi ani și jumătate și de opt ani, au ajuns în stare gravă la spitalul din Botoșani după ce au fost rănite într-o explozie produsă în casa familiei. Ambele copile au fost transportate de urgență la București cu un avion SMURD, cu arsuri severe.

- Publicitate -

Cele două fetițe se aflau, duminică, singure în locuința din localitatea Hilișeu-Crișan, județul Botoșani, în momentul în care a avut loc deflagrația. Cea mai mare a încercat să aprindă aragazul, iar butelia a explodat, notează  Botoșani News.

Copilele au  suferit arsuri grave și au căile aeriene afectate. Fetița de 8 ani are arsuri pe 60% din suprafața corpului, iar cea mică, pe 40% din suprafața corporală.

Pentru ca fetițele să beneficieze de asistență medicală complexă și specializată pentru astfel de cazuri, Inspectoratul General de Aviație al MAI a intervenit cu un avion SMURD pentru transferul de urgență al celor două fetițe la Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii „Grigore Alexandrescu” din București.

- Publicitate -

Pe tot parcursul zborului, fetițele au fost monitorizate de o echipă medicală asigurată de UPU-SMURD din cadrul Spitalului Clinic de Urgență București”, a transmis DSU.

Cum ți se pare subiectul?

Loading spinner

Ce părere ai? Comentează aici!

Comentariul tău
Numele tău

- Publicitate -

Sondaj Observatorul Prahovean

Provocarea Observatorul Prahovean

Doctor bun

„Medicul nefrolog Nicoleta Cosma mi-a salvat viața”. Scrisoarea de mulțumire a unui prahovean

Observatorul Prahovean continuă campania „Doctor bun”  dedicată medicilor apreciați...

„Toată recunoștința mea pentru medicul ORL Gabriela Chiriță”. Scrisoarea de mulțumire a unei ploieștence

Observatorul Prahovean continuă campania „Doctor bun”  dedicată medicilor apreciați...

O farmacistă din Prahova merge din casă în casă pentru a duce medicamente sătenilor care nu se pot deplasa

Farmacista face fapte frumoase pentru localnici, în special pentru oamenii în vârstă, ori cei cu dizabilități.
- Publicitate -

Antreprenori de succes

Exclusiv

Cine sunt membrii Consiliului de Administrație de la SGU Ploiești și câți bani au încasat

Observatorul Prahovean continuă să publice informații de interes cu...

Vă place Târgul de Crăciun din Ploiești? Rezultatele sondajului

Sondajul de opinie online organizat de Observatorul Prahovean pe...

De ce aplicația MyElectrica nu a funcționat normal. Explicația companiei

Mai mulți cititori ne-au semnalat că în ultima perioadă...

Povestea lui Adrian Dragomir: De la jucător profesionist de poker la fondator… Termene.ro

Termene.ro este, la ora actuală, cea mai mare platformă...

Wolf-e Robotics – succes ploieștean din pasiune pentru tehnologie

Campania „Din Prahova pentru România” reunește cei mai de...
- Publicitate -

Știri noi

Câți bani au primit, la rectificarea de buget, SGU, TCE și Termo Ploiești – VIDEO

Aleșii locali ploieșteni au aprobat, marți, o nouă rectificare...

Patinoar deschis la Sinaia. Acces gratuit pentru locuitorii din stațiune

Turiștii care ajung la Sinaia vor putea să se...

Laponia, Rovaniemi, Satul lui Moș Crăciun: O destinație „țeapă” sau nu?

Laponia, Rovaniemi este o destinație turistică, mai ales de...

Bărbat din Salcia, dat dispărut. Apelul Poliției

Stroe Ion, din Salcia, în vârstă de 64 de...
- Publicitate -

Emisiuni

Rezultatele alegerilor parlamentare din Prahova [VIDEO]

Jurnaliștii Marius Nica, Claudiu Vasilescu și Ștefan Vlăsceanu au...

Echipa USR pentru Prahova a Elenei Lasconi [VIDEO]

În această seară, la Observatorul Prahovean LIVE au fost...

Mircea Roșca: ”Dacă îl vreți pe Ilie Bolojan premier, votați PNL!”

Candidatul PNL Prahova la Camera Deputaților, Mircea Roșca, a...
- Publicitate -

Vox Publica

Avem cel mai frumos Târg de Crăciun din Ploiești dar și multe probleme nerezolvate!

Târgul de Crăciun din Ploiești de anul acesta este,...

De ce și Primăria Ploiești este vinovată de tragedia produsă pe Bulevardul Independenței

O tragedie s-a petrecut, noaptea trecută, pe Bulevardul Independenței...

Când autoritățile dorm, mor oameni! Ce trebuie făcut urgent, după un nou accident tragic în Ploiești

Accidentul teribil în care doi tineri și-au pierdut viața...
- Publicitate -

Pe aceeași temă

- Publicitate -