Tabloul „Ţărăncuţă odihnindu-se”, semnat de Nicolae Grigorescu, a fost vândut pentru suma record de 365.000 de euro. Pictura, în ulei pe pânză, a fost inclusă în licitația de iarnă a Casei Artmark cu o estimare iniţială între 100.000 şi 200.000 de euro.
Tabloul a învins recordul stabilit în 2018 pentru Nicolae Grigorescu, de 340.000 de euro, pentru „Ţărăncuţă cu basma albă”. Casa de licitații Artmark a precizat că Nicolae Grigorescu, artistul care și-a trăit ultima parte din viață la Câmpina, este cel bine vândut pictor din România.
Alături de alte trei lucrări, toate adjudecate, Grigorescu a fost, zilele trecute, liderul licitaţiei, adunând vânzări totale de peste jumătate de milion de euro.
Lucrarea „Ciobănaş, cu turmă de mioare” a fost adjudecată la suma de 95.000 de euro, iar „Care cu boi, de la câmp” şi „Strânsul fânului” – la 40.000 de euro, respectiv la 50.000 de euro.
Cum ți se pare subiectul?