Un conducător auto a fost depistat, ieri, pe DN1B, în timp ce transporta trei persoane pe ruta Bucov – Chițorani, deși nu avea autorizație de transport. Conducătorului auto i-a fost suspendat dreptul de a conduce autoturismul timp de 6 luni și a fost sancționat și pentru transport neautorizat de persoane.
Polițiștii din cadrul Serviciului Rutier Prahova, în timp ce acționau, ieri, pe Drumul Național 1B, în localitatea Bucov, au depistat un autoturism al cărui conducător auto efectua transportat neautorizat de persoane.
„Din verificările efectuate, s-a stabilit ca cei trei pasageri aflați în autoturism, urmau să fie transportați de la Bucov la Chițorani, contracost.
Conducătorul auto de 76 de ani, din comuna Bucov, a fost sancționat contravențional conform prevederilor art. 55, alin.3, lit. h, din Legea 38/2003 cu amendă în cuantum de 1.000 de lei.
De asemenea, i-a fost suspendat dreptul de utilizare a vehiculului pentru 6 luni, prin reținerea certificatului de înmatriculare și a plăcuțelor de înmatriculare”, a anunțat IPJ Prahova.
Cum ți se pare subiectul?