- Publicitate -

Vremea de iarnă în toată țara: Patru zile cu ploi, ninsori și vânt puternic

Data:

Meteorologii au actualizat și extins avertizările meteo de precipitații moderate cantitativ, ninsori la munte și vânt și anunță că se va depune strat de zăpadă consistent. O informare meteorologică va viza toată țara până sâmbătă seară.

- Publicitate -

Până sâmbătă la ora 20.00, temporar vor fi precipitații în toate regiunile. În Oltenia, Muntenia, sudul Moldovei și în Dobrogea va ploua și pe arii restrânse vor fi și precipitații sub formă de lapoviță și ninsoare.

În restul regiunilor pe parcursul zilei de miercuri vor fi ploi, apoi vor predomina ninsorile. La munte va ninge și local se va depune strat de zăpadă consistent.

Se vor acumula cantități de precipitații de 15…25 l/mp, iar cu precădere în vest și la munte, pe arii restrânse acestea vor depăși 30 l/mp.

- Publicitate -

Local și temporar vor fi intensificări ale vântului în toate regiunile, cu viteze în general de 50…60 km/h.

La munte, rafalele vor depăși 70 km/h, iar cu precădere în zona înaltă a Carpaților Meridionali, în noaptea de joi spre vineri (21/ 22 noiembrie) și pe parcursul zilei de vineri (22 noiembrie) vor fi rafale de peste 90 km/h, viscolind ninsoarea și spulberând zăpada.

Miercuri e în vigoare un cod galben de vânt care va avea intensificări în Banat, Crișana, Maramureș, local în Transilvania, în nord-vestul Moldovei și pe litoral, cu viteze în general de 55…65 km/h. La munte vor fi rafale de 70…80 km/h, iar la altitudini mari, cu precădere în Carpații Occidentali și în nordul Carpaților Orientali vor depăși 90 km /h.

- Publicitate -

O altă avertizare cod galben de ninsori și viscol intră în vigoare miercuri la ora 20.00 și va fi în vigoare până joi, la ora 10. La munte, temporar ninsorile vor fi intense și viscolite și se va depune strat de zăpadă, local de peste 10…20 cm. Vor fi rafale în Carpații Occidentali cu viteze în  general de 50…60 km/h, iar în Carpații Meridionali și Orientali de peste 70…90 km/h.

În Transilvania, apoi și în Moldova vor predomina ninsorile, iar local se va  depune strat de zăpadă, în general, de 5…10 cm. Vântul va avea intensificări, cu viteze  de 40…50 km/h.

Până joi seară pentru Dobrogea, vestul și sudul Olteniei, precum și în sudul, centrul și estul Munteniei, vântul va avea intensificări, cu rafale de 50…70 km/h.

- Publicitate -

Lasă comentariul tău. Click AICI

Comentariul tău
Numele tău

- Publicitate -

Sondaj Observatorul Prahovean

Provocarea Observatorul Prahovean

Doctor bun

„Toată recunoștința mea pentru medicul ORL Gabriela Chiriță”. Scrisoarea de mulțumire a unei ploieștence

Observatorul Prahovean continuă campania „Doctor bun”  dedicată medicilor apreciați...

O farmacistă din Prahova merge din casă în casă pentru a duce medicamente sătenilor care nu se pot deplasa

Farmacista face fapte frumoase pentru localnici, în special pentru oamenii în vârstă, ori cei cu dizabilități.

Scrisoare de mulțumire pentru chirugul Dan Mihalache: „Acest medic este un om desăvârșit”

Femeia, voluntar SMURD în cadrul spitalului ploieștean, spune că fără acest medic pe care îl numește „de excepție”, rudele sale poate astăzi nu ar mai fi fost în viață
- Publicitate -

Antreprenori de succes

- Publicitate -

Exclusiv

Două persoane cercetate în dosarul fraudării votului de la Ciorani au ajuns președinți de secții de votare

Două persoane din lotul de 14 arestate preventiv inițial...

Fostul director general adjunct al DGA, noul șef al Poliției Prahova. Cine e Bogdan Ciobanu

Comisarul șef de poliție Bogdan Ciobanu, fostul director general...

Lista firmelor din Prahova care au anunțat concedieri colective. Ce se întâmplă la Unilever

Observatorul Prahovean a solicitat Agenției Județene de Ocupare a...

Soluție de avarie pentru stația veche de epurare a Ploieștiului – VIDEO

Ploieștiul traversează unul dintre cele mai critice momente când...
- Publicitate -

Știri noi

Sanie de vară la Sinaia. Primăria vrea să prelungească sezonul turistic

Transport Urban Sinaia, societate aflată în Subordinea Consiliului Local...

Un val de frig aduce o temperatură minimă la Ploiești de -5. Revin și ploile

Se schimbă vremea la Ploiești. O masă de aer...

Câștigătorul de la Loto 6 din 49 și-a ridicat câștigul în valoare de 9,58 milioane de euro

Câștigătorul premiului de categoria I obținut la tragerea Loto...

Două persoane cercetate în dosarul fraudării votului de la Ciorani au ajuns președinți de secții de votare

Două persoane din lotul de 14 arestate preventiv inițial...

A început montarea roții panoramice, pentru Târgul de Crăciun, în centrul Ploieștiului [IMAGINI]

Miercuri, încă de la primele ore ale dimineții, muncitorii...
- Publicitate -

Emisiuni

Interviu cu Bogdan Nica, propunerea PNL Prahova pentru Camera Deputaților

Candidatul PNL Prahova la Camera Deputaților, Bogdan Nica, a...

Dezvăluiri despre consilierii personali și beneficiarii sporurilor ”europene” din Primăria Ploiești

Marius Nica, Claudiu Vasilescu și Mihai Nicolae au dezvăluit...

Cum sunt otrăviți prahovenii? Dezvăluirile unui fost șef al Gărzii de Mediu și soluțiile Reper

Fostul comisar șef al Gărzii Naționale de Mediu, Octavian...
- Publicitate -

Vox Publica

Eu cu cine votez? Hâc!

S-a intrat în linie dreaptă în ceea ce privește...

Containerele pentru colectare selectivă, un eșec semnat Consiliul Județean Prahova. Când dispar?

Containerele pentru colectarea selectivă a deșeurilor în Prahova a...

Cum mergi la teatru, la Casa de Cultură a Sindicatelor Ploiești: Cu gluga pe cap și fular

Casa de Cultură a Sindicatelor Ploiești este locul unde...

Pe aceeași temă

Sanie de vară la Sinaia. Primăria vrea să prelungească sezonul turistic

Transport Urban Sinaia, societate aflată în Subordinea Consiliului Local...

RobotiKa 2.0: Festivalul de Tehnologie și Inovație care Schimbă Viitorul, la UPG Ploiești

În weekendul 23-24 noiembrie 2024, orașul Ploiești devine centrul...
- Publicitate -

PSD are viceprimari la Sinaia și Bușteni

PSD are viceprimari la Sinaia și Bușteni, în urma...

Imagini cu cisterna care a luat foc pe DN1 între Predeal și Azuga

Circulația rutieră este oprită în totalitate pe DN1, între...