O decizie luată de TCE Ploiești la sfârșitul lunii octombrie a stârnit nemulțumirea locuitorilor cartierului Mitică Apostol, de la marginea orașului. Stația de autobuz de pe strada Energiei a fost mutată, fără nicio informare oficială, la marginea DN1A. La solicitarea Observatorului Prahovean, reprezentanții IPJ Prahova au transmis un punct de vedere în care explică motivele pentru care s-a solicitat remedierea situației.
Chiar dacă este vis-a-vis de vechea stație de autobuz, în zonă nu există o trecere de pietoni, iar oamenii își riscă zilnic viața și siguranța pentru a ajunge la mijloacele de transport.
„Am și eu o problema, locuiesc în Cartier Mitica Apostol. De curând a fost mutată stația de autobuz, înțeleg ca doamna respectiva care locuia lângă era deranjată de gălăgie, vreau sa îl întreb și eu pe domnul primar cum trecem cu copiii dimineața dacă nu există o trecere de pietoni?
Toți știu ca exista o problemă cu tirurile și basculantele care trec cu viteză, sunt copii mici ce se duc la școală, grădiniță, cum trecem cu ei?
Văd că până nu moare cineva nu se sesizează nimeni. Sper să se ia masuri. Deja ne am săturat se promisiunile false. Așa s-a întâmplat și cu iluminatul de pe strada Energiei. Nu există măcar un stâlp pe strada respectivă.
Au promis că vor veni și că vor remedia problema și am rămas cu promisiunea, noapte mergem cu lanternele de la telefon, promitem din gura dar din fapte nu”, ne-a declarat o ploieșteancă din cartierul Mitică Apostol.
Citește AICI articolul publicat recent de Observatorul Prahovean cu reacția conducerii TCE Ploiești.
La solicitarea Observatorului Prahovean, reprezentanții IPJ Prahova au transmis următoru punct de vedere.
”Polițiștii Serviciului Rutier s-au deplasat la fața locului și au constatat faptul că strada Energiei nu este asfaltată și există o diferență de nivel între aceasta și partea carosabilă a Drumului National 1A, aspect ce poate îngreuna accesul spre/dinspre această stradă.
În conformitate cu prevederile articolului 6 alin. (2) din Regulamentul pentru aplicarea Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 195/2002, stațiile mijloacelor de transport public de persoane, inclusiv locurile de așteptare a clienților pentru transportul în regim de taxi, se stabilesc de către autoritățile administrației publice locale, cu avizul politiei rutiere.
Totodată amplasarea stațiilor pentru oprirea vehiculelor care efectuează transport de persoane se stabilește de către autoritățile administrației publice locale cu avizul administratorului drumului și al poliției rutiere, conform articolului 35 alin. (2) din O.G.
43/1997.
Conform legislației în vigoare este considerat serviciu public de transport local de persoane prin curse regulate serviciul public de transport atunci când persoanele transportate sunt îmbarcate sau debarcare în puncte fixe prestabilite, denumite stații, autogări și, după caz, gări fluviale sau locuri de operare.
Polițiștii rutieri au informat atât Primăria Municipiului Ploiești cât și S.C Transport Călători Expres S.R.L. Ploiești despre situația constatată, dar și pentru analizarea situației existente și luarea unor măsuri adecvate care să răspundă eficient acestei situații.
Poliția Rutieră este ferm angajată în protejarea siguranței rutiere și consideră prioritară asigurarea unor condiții optime atât pentru călătorii din transportul public, cât și pentru restul participanților la trafic”.