Strada Mărășești din Ploiești este una dintre cele mai circulate artere din municipiu și nu de puține ori aici se formează ambuteiaje, mai ales la orele la care oamenii se îndreptă spre locurile de muncă sau spre domiciliu.
Drept urmare, diminețile zilelor de luni până vineri nu fac excepție de la această situație neplăcută, șoferii fiind nevoiți să petreacă zeci de minute pentru a parcurge distanța dintre Lidl și intersecția Cioceanu.
Un șofer cu tupeu a găsit miercuri dimineață soluția de a „fenta” ambuteiajul de pe strada Mărășești.
Profitând de faptul că trotuarul străzii este suficient de lat, a ignorat regulile de circulație și de bun simț și a făcut slalom printre pietoni până la intersecția cu strada Padina.
Chiar dacă în drumul său a avut mai multe posibilități de a se înscrie în trafic pe strada Mărășești, intersectându-se cu mai multe alei în zona magazinului Profi, acesta a preferat să-și continue drumul pe trotuar.
Solicităm pe această cale un punct de vedere Poliției Prahova
Tupeu: Ca să scape de aglomerația de pe strada Mărășești din Ploiești un șofer a mers pe trotuar