- Publicitate -

Prima ninsoare la Ploiești. A fost activat comandamentul pentru deszăpezire

Data:

Meteorologii au anunțat primul episod de ninsoare din acest sezon, la Ploiești fiind așteptați primii fulgi de zăpadă joi noapte.

- Publicitate -

În acest context, Primăria Ploiești anunță că astăzi a fost activat comandamentul pentru deszăpezire.

”În primă fază se va interveni prompt pe arterele principale de circulație din oraș, în zona căilor de acces spre spitale și unități de învățământ, poduri și pante. De asemenea, în primele 12 ore de la aceste condiții meteo nefavorabile, se va interveni și în celelalte zone considerate gradul II de urgență” au transmis reprezentanții Primăriei Ploiești.

Aceștia au precizat că în stoc se află 600 de tone de material antiderapant (sare și nisip).

- Publicitate -

”Poliția Locală Ploiești va verifica dacă agenții economici și asociațiile de proprietari vor deszăpezi trotuarele! De asemenea, rugăm ploieștenii să se implice la nivel local și să îndepărteze, la timp, zăpada sau gheața din fața proprietăților!” este mesajul autorităților.

Ploieștenii pot suna la dispeceratul primăriei, serviciu apelabil în regim non-stop: 0244/984.

Lasă comentariul tău. Click AICI

Comentariul tău
Numele tău

- Publicitate -

Sondaj Observatorul Prahovean

Provocarea Observatorul Prahovean

Exclusiv

Interviu cu Cătălin Dragomir: „Cum am ajuns să deschid Crazy Bubble Ploiești? M-a cucerit produsul!”

Crazy Bubble Ploiești este un business local, deschis în...

Volosevici și foștii viceprimari ai Ploieștiului au încasat sporuri pentru fonduri europene [DOCUMENT]

Fostul primar Andrei Volosevici (ex-PNL, ex-PSD) și foștii viceprimari...

Ce acuzații îi aduc procurorii fostului primar al Ploieștiului, Andrei Volosevici

Fostul primar al Ploieștiului, Andrei Volosevici, este cercetat sub...

Depozitul de deșeuri voluminoase pentru populația din Ploiești ”zace” în sertarele primăriei

Primăria Ploiești trebuia să construiască un depozit de deșeuri...

Locuitorii și angajații din Parcul Industrial Ariceștii Rahtivani reclamă: ”Miroase oribil, nu putem respira!”

Mai mulți cititori care locuiesc în comuna Ariceștii Rahtivani...
- Publicitate -

Știri noi

Cum se sărbătorește în ziua de astăzi la un botez vs. la o nuntă

În societatea românească, tradițiile și obiceiurile legate de botezuri...

Accident pe centura de Est a Ploieștiului, la Blejoi. Un autoturism a distrus stația de microbuze

Un accident rutier s-a produs, în această seară, pe...

Joyskim Dawa, de la FCSB, acuzat că și-a bătut soția

Joyskim Dawa, jucătorul echipei de fotbal FCSB, este acuzat...

„Profesor bun”, o campanie dedicată dascălilor Prahovei: „Doamna învățătoare a rămas omul sufletului meu”

„Profesor bun” este o altă campanie marca Observatorul Prahovean,...

Meteorologii anunță prima ninsoare la Ploiești

După ninsorile din weekend de pe Valea Prahovei, Administrația...
- Publicitate -
- Publicitate -

Doctor bun

„Toată recunoștința mea pentru medicul ORL Gabriela Chiriță”. Scrisoarea de mulțumire a unei ploieștence

Observatorul Prahovean continuă campania „Doctor bun”  dedicată medicilor apreciați...

O farmacistă din Prahova merge din casă în casă pentru a duce medicamente sătenilor care nu se pot deplasa

Farmacista face fapte frumoase pentru localnici, în special pentru oamenii în vârstă, ori cei cu dizabilități.

Scrisoare de mulțumire pentru chirugul Dan Mihalache: „Acest medic este un om desăvârșit”

Femeia, voluntar SMURD în cadrul spitalului ploieștean, spune că fără acest medic pe care îl numește „de excepție”, rudele sale poate astăzi nu ar mai fi fost în viață

Scrisoare de mulțumire pentru medicul Inesa Barbălată: „Mi-ați dăruit o nouă speranță”

Ploieșteanca a trecut cu bine peste cumplitul diagnostic de cancer de col uterin
- Publicitate -

Antreprenori de succes

Cum a ajuns Stelian Muscalu de la analist financiar la Digi24, la proprietar de tavernă în Thassos

A lucrat zi de zi, cot la cot cu angajații lui, luând comenzi, servind la mese și făcând poze cu oamenii, care veneau la Motorship și pentru că auziseră că taverna era a lui Stelian Muscalu.

Povestea Forum Thassos: Proiectul lui Dan Adrian Drăgan, care s-a mutat acolo din dragoste de insulă

Curaj nebun sau doar pasiune dincolo de limite? Doar un om care face ce-i place... :)
- Publicitate -