- Publicitate -

28 octombrie 1886 – A fost inaugurată Statuia Libertății din New York

Data:

Pe 28 octombrie, în 1886, a fost inaugurată Statuia Libertății din New York. Construcția este una dintre cele mai cunoscute de pe glob și reprezintă un cadou al Franței făcut Statelor Unite cu ocazia aniversării a 100 de ani de la câștigarea independenței SUA şi un simbol al prieteniei dintre cele două națiuni.

- Publicitate -

Construcţia, situată la intrarea în portul New York, poartă numele original „Libertatea Luminând Lumea” (în franceză „la Liberté éclairant le monde”).

Sculptorul care a construit statuia este Frederic Auguste Bartholdi, iar Gustave Eiffel, „părintele” Turnului Eiffel, este cel care a creat armătura Statuii Libertății. Ideea i-a venit lui Bartholdi, după ce politicianul Edouard Rene a spus, în timpul unei cine la nivel înalt, că dacă în America ar „răsări” un monument care să ofere un tribut independenţei lor, acesta ar trebui făcut de ambele popoare.

28 octombrie – evenimente și personalități

1869 – Dimitri Mendeleev a elaborat Tabelul periodic al elementelor. Tabelul periodic al elementelor, numit și „tabelul periodic al lui Mendeleev”, cuprinde într-o formă tabelară toate elementele chimice, aranjate în funcție de proprietățile lor fizice și chimice.

- Publicitate -

1873 – Țarul Rusiei a sancţionat propunerea Consiliului de Stat de a numi Basarabia gubernie şi de a desfiinţa Consiliul Regional al Basarabiei.

1886 – Statuia Libertatii, un dar al Franței făcut orașului New York , a fost inaugurată la New York de președintele american Grover Cleveland.

1893 – Are loc la Sankt Petersurg, în Rusia, premiera Simfoniei a 6- a, Patetica ,cu doar nouă zile înainte de moartea autorului sau , compozitorul rus Piotr Ilici Ceaikovski .

- Publicitate -

1900 – La Paris ia sfârșit a doua ediție a Jocurilor Olimpice.

1914 – S-a născut Jonas Edward Salk, bacteorolog american. A realizat primul vaccin împotriva poliomelitei. Acest vaccin a început să fie comercializat, pe piața americană, pe 12 aprilie 1955.

1916 – A doua Bătălie de la Oituz s-a desfășurat între 28 octombrie/10 noiembrie – 2/15 noiembrie 1916. Trupele române resping atacurile germano-austro-ungare.

- Publicitate -

1918 – Ferdinand I, regele României (1914-1927), a dat o proclamație către ostași în care îi îndemnă să ia din nou armele pentru a înfaptui „visul nostru de atâtea veacuri: unirea tuturor românilor, pentru care în anii 1916-1917 ați luptat cu atâta vitejie”.

1918 – Armata germană începe retragerea din România spre Transilvania.

1920 – Este semnat Tratatul de la Paris dintre România pe de o parte şi Marea Britanie, Franţa, Italia şi Japonia, pe de altă parte prin care era recunoscut actul unirii Basarabiei cu România. În tratat se afirmă „că din punct de vedere geografic, etnografic, istoric şi economic, unirea Basarabiei cu România este pe deplin justificată“.

- Publicitate -

1931 – S-a născut actorul Ilarion Ciobanu, cunoscut pentru rolurile din filmele „Aurul, dolarii şi ardelenii” – 1978, „Crucea de piatră” – 1993 şi „Terente, regele bălţilor” – 1995.

1931 – La oficiul stării civile din comuna Tohani, judeţul Buzău, România, principele Nicolae, fără consimţămîntul regelui Carol II-lea al României, se căsătoreşte cu Ioana Dolete, fiica unui mic proprietar pe numele Dumitrescu, fosta soţie a fiului omului politic liberal N.N. Săveanu.

1948 – Chimistul elvețian Paul Müller primeşte Premiul Nobel pentru descoperirea proprietăţilor insecticide ale DDT .

- Publicitate -

1952 – A murit Mircea Vulcănescu, filosof, sociolog, economist şi profesor de etică român.

1954 – Scriitorul american Ernest Hemingway primeşte premiul Nobel pentru Literatură.

1955 – S-a născut Bill Gates, fondatorul companiei Microsoft si unul dintre cei mai mai bogați oameni din lume.

- Publicitate -

1965 – În cadrul Conciliului Vatican II a fost dată „Declarația cu privire la relațiile dintre Biserică și Religiile ne-creștine”: Nostra Aetate, (declarație care precizează că în privința condamnării și morții lui Isus, evreii nu trebuie să fie condamnati colectiv, întrucât responsabilitatea acestui act nu apasă asupra tuturor, ci numai asupra câtorva; mai mult încă, misterul morții lui Isus se ascunde în planul tainic al lui Dumnezeu).

1973 – 7 țări arabe mari producătoare de petrol, au declarat un boicot împotriva Statelor Unite, acesta însemnând practic începutul „Crizei petrolului”.

1981 – La San Francisco, în California, este fondată într-un garaj, trupa de muzica heavy metal Metallica.

1993 – Întrunit în sesiune plenară, la Strasbourg, Parlamentul european a ratificat Acordul de asociere a României la Comunităţile Economice Europene.

2018 – La ora 03.38, în România, zona Vrancea, s-a produs un cutremur de 5,8 grade Richter.

Lasă comentariul tău. Click AICI

Comentariul tău
Numele tău

- Publicitate -

Sondaj Observatorul Prahovean

Provocarea Observatorul Prahovean

Exclusiv

Interviu cu Cătălin Dragomir: „Cum am ajuns să deschid Crazy Bubble Ploiești? M-a cucerit produsul!”

Crazy Bubble Ploiești este un business local, deschis în...

Volosevici și foștii viceprimari ai Ploieștiului au încasat sporuri pentru fonduri europene [DOCUMENT]

Fostul primar Andrei Volosevici (ex-PNL, ex-PSD) și foștii viceprimari...

Ce acuzații îi aduc procurorii fostului primar al Ploieștiului, Andrei Volosevici

Fostul primar al Ploieștiului, Andrei Volosevici, este cercetat sub...

Depozitul de deșeuri voluminoase pentru populația din Ploiești ”zace” în sertarele primăriei

Primăria Ploiești trebuia să construiască un depozit de deșeuri...

Locuitorii și angajații din Parcul Industrial Ariceștii Rahtivani reclamă: ”Miroase oribil, nu putem respira!”

Mai mulți cititori care locuiesc în comuna Ariceștii Rahtivani...
- Publicitate -

Știri noi

Echipajul feminin de 8+1, canotaj, a câștigat titlul de cel mai bun echipaj al anului

Sâmbătă, 9 noiembrie 2024, a avut loc la Sevilla,...

Neregulile constatate de ANPC la comercializarea produselor „de post”. Recomandări

Paul Anghel, directorul Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorului (ANPC),...

Românii au printre cele mai mici salarii din UE. Cât câștigă anual

Românii câștigă printre cele mai mici salarii din Uniunea...

Imagini cu zăpada de pe Vârful Omu. Ninge viscolit – VIDEO

Vremea a adus zăpadă și viscol la munte. La...

Codul galben de vreme rea a fost extins. Acesta cuprinde și Prahova

Duminică, 10 noiembrie 2024, meteorologii au actualizat prognoza meteo...
- Publicitate -
- Publicitate -

Doctor bun

„Toată recunoștința mea pentru medicul ORL Gabriela Chiriță”. Scrisoarea de mulțumire a unei ploieștence

Observatorul Prahovean continuă campania „Doctor bun”  dedicată medicilor apreciați...

O farmacistă din Prahova merge din casă în casă pentru a duce medicamente sătenilor care nu se pot deplasa

Farmacista face fapte frumoase pentru localnici, în special pentru oamenii în vârstă, ori cei cu dizabilități.

Scrisoare de mulțumire pentru chirugul Dan Mihalache: „Acest medic este un om desăvârșit”

Femeia, voluntar SMURD în cadrul spitalului ploieștean, spune că fără acest medic pe care îl numește „de excepție”, rudele sale poate astăzi nu ar mai fi fost în viață

Scrisoare de mulțumire pentru medicul Inesa Barbălată: „Mi-ați dăruit o nouă speranță”

Ploieșteanca a trecut cu bine peste cumplitul diagnostic de cancer de col uterin
- Publicitate -

Antreprenori de succes

Cum a ajuns Stelian Muscalu de la analist financiar la Digi24, la proprietar de tavernă în Thassos

A lucrat zi de zi, cot la cot cu angajații lui, luând comenzi, servind la mese și făcând poze cu oamenii, care veneau la Motorship și pentru că auziseră că taverna era a lui Stelian Muscalu.

Povestea Forum Thassos: Proiectul lui Dan Adrian Drăgan, care s-a mutat acolo din dragoste de insulă

Curaj nebun sau doar pasiune dincolo de limite? Doar un om care face ce-i place... :)
- Publicitate -