Colegiul Economic „Virgil Madgearu” din Ploiești a sărbătorit, pe 11 decembrie, 150 de ani de la înființare, acest lucru fiind sinonim cu 150 de ani de excelență în educația economică prahoveană. A fost un moment special, de sărbătoare, un moment de emoţionante aduceri aminte, dar şi de bilanţ, prilej cu care s-a pus în balanţă efortul depus şi rezultatele obţinute: de instituţia şcolară în sine, de către profesorii şi absolvenţii ei, cei de ieri şi cei de astăzi.
Înființat la 1874, liceul ploieștean poartă numele patriotului Virgil Madgearu, economist și profesor, despre care, un student al său, Eugen Demetrescu afirma: „Virgil Madgearu a știut să facă aici școală românească de economie”.
„Inspirați de mentorul nostru spiritual, am participat și participăm și noi la construcția învățământului economic prahovean prin rezultatele la examenul de bacalaureat, prin pregătirea generală și de specialitate, susținând accesul absolvenților în mediul universitar și pe piața muncii, prin asigurarea unui mediu de educație consecvent, moral, cu respect pentru valorile naționale, prin dezvoltarea antreprenorialului cu ajutorul firmelor de exercițiu”, spun reprezentanții colegiului ploieștean.
La Casa de Cultură a Sindicatelor din Ploiești, astăzi, zeci de profesori, sute de elevi și foști elevi ai școlii au ținut să marcheze un moment „de suflet” pentru ceea ce înseamnă istoria acestei instituții de învățământ.
„Ne-am bucurat împreună, am trecut în revistă cele mai importante momente ale trecutului școlii noastre, ne-am simțit mândri să ne premiem elevii și să le recunoaștem meritele. Un moment deosebit a fost dezvelirea plachetei liceului, care va fi montată pe fațada școlii. Nu au lipsit de la evenimentul de azi nici momentele artsitice susținute, evident, de către copiii talentați ai instituției noastre”, ne-a spus Alina Moise, directorul. C. E. „Virgil Madgearu”, Ploiești.
Cum ți se pare subiectul?