Dan Ostahie, fondatorul Altex, a preluat rețeaua de magazine de bricolaj Brico Depot deținută de britanicii de la Kingfisher. Valoarea tranzacției este de 70 de milioane de euro, în condițiile în care compania are datorii de 90 de milioane de euro.
Tranzacţia include întreaga reţea Brico Dépôt, formată din 31 de magazine în 24 de oraşe, inclusiv cel din Ploiești, operaţiunile de distribuţie, precum şi sediul central din Bucureşti, potrivit informațiilor publicare de zf.ro.
“Acesta este un moment important pentru toţi cei implicaţi, iar acest prim pas ne deschide noi orizonturi de dezvoltare şi oportunităţi pe piaţa de bricolaj din România. Obiectivul nostru principal este să continuăm să ne dezvoltăm. Strategia noastră de creştere se bazează pe un model omnichannel. Suntem dedicaţi dezvoltării acestei activităţi”, spune Dan Ostahie, CEO al Altex România, pentru sursa citată.
Pentru finalizarea tranzacției este nevoie de acordul Consiliului Concurenței. Principalii concurenți în România ai Brico Depot sunt Dedeman, Leroy Merlin și Hornbach.
Cum ți se pare subiectul?