- Publicitate -

Mașini parcate pe spațiul verde la Ploiești. Consiliul Local prelungește contracte pentru garaje

Data:

În Ploiești lucrurile stau din ce în ce mai rău din punct de vedere al parcărilor de reședință, deși o soluție ar fi demolarea garajelor. Deși fiecare administrație venită la conducere a făcut promisiuni că va găsi soluții pentru această situație, nimic nu s-a făcut. Speranțe au fost de fiecare dată, dar mereu, dintr-un motiv sau altul, nimeni nu a mișcat un deget.

- Publicitate -

Vezi la finalul textului GALERIA FOTO cu situația parcării și garajele din zona Parcului Eminescu.

Acum, cu noua conducere, au fost speranțe mai mari că lucrurile vor sta altfel. Din păcate însă, din punct de vedere al parcărilor de reședință, totul pare a trena, pe principiul „Lasă, că merge și așa!”. Poate nu se prind fraierii că noi ne vedem în continuare de ale noastre…

Astfel că, în luna noiembrie 2024, o Hotărâre de Consiliu Local, mai exact HCL 584/28.11.2024: „Aprobă prelungirea termenului contractelor de închiriere pentru terenuri pe care sunt amplasate garaje/copertine pentru garare mașină, pe o perioada de 1 an”… Pam-pam. Cu alte cuvinte, hai să o mai prelungim cu încă un an și… mai vedem după ce facem.

- Publicitate -

Scrisoare de mulțumire pentru medicul Ali Karaouni: „Mă închin în fața acestui om excepțional”

„Mă închin în fața muncii acestui medic exceptional”, a transmis prahoveanca

Este de menționat faptul că această HCL a fost aprobată DUPĂ ce Observatorul Prahovean a solicitat Primăriei Ploiești detalii cu privire la situația garajelor din zona Parcului Eminescu Ploiești. Coincidență sau nu? 😉

Garajele din zona Parcului Eminescu zac goale în timp ce locatarii își parchează mașinile pe spațiul verde

Am luat în vizor de mai multă vreme zona parcului Eminescu, unde sunt nu mai puțin de 55 de garaje, din care, potrivit datelor transmise de Primăria Ploiești, contracte valabile pentru terenuri mai au doar șapte. Teoretic, potrivit specialiștilor, pe suprafața respectivă ar putea fi amenajate cel puțin 80 de locuri de parcare.

Multe din respectivele garaje zac goale sau sunt folosite pe post de depozite, asta în condițiile în care locatarii zonei au ajuns să-și parcheze mașinile pe spațiul verde, care, bineînțeles, că numai „verde” nu mai poate fi în aceste condiții.

- Publicitate -
garaje parc eminescu ploiesti
Așa arată garajele în timp ce mașinile…

Culmea este că, pe cele câteva locuri de parcare de reședință amenajate în zonă, își parchează mașini inclusiv cei care au garaje. De ce? Pentru că garajele le au ocupate ori cu rable, ori cu altă mașină a familiei, ori cu diverse pentru „încingerea grătarului”… la propriu!!!

La ora 21:00, dacă vii cu mașina personală, nu ai nicio șansă să găsești un loc de parcare. Nu găsești nici măcar din acela, ilegal, pe spațiul verde! Totul este înțesat de mașini și trebuie să fii șofer ca să reușești să faci manevre ca să treci printre mașinile parcate la milimetru.

parcare parc eminescu ploiesti
Unde ai putea parca?

Și, în aceste condiții, marele Consiliu Local Ploiești hotărăște să prelugească contractele de închiriere. Se ridică acum întrebarea: De ce? Cum servește această hotărâre?… că interesului majorității cetățenilor Ploieștiului cu siguranță NU!

- Publicitate -

Nu doar la Parcul Eminescu este această situație

Situația existentă în zona Parcului Eminescu se regăsește și în alte zone ale orașului, care „beneficiază” de aceeași hotărâre de Consiliu Local, pentru că, la aceasta nu există Anexe!

Și Primăria Ploiești vrea să convingă cetățenii acestui oraș că s-a schimbat. Vrea să „își spele” imaginea unei instituții în care „nepotismele” au plecat odată cu Andrei Volosevici. Și, în consecință, ce face pentru asta? Dă o HCL care avantajează clar un segment de populație, mic și „privilegiat”, în detrimentul unui segment mai mare, mult mai mare, dar… fără conexiuni la nivel înalt. Sau altfel cum s-ar traduce această hotărâre de Consiliu Local?

În data de 6 decembrie 2024 redacția Observatorul Prahovean a trimis către Primăria Ploiești o solicitare mai amplă cu privire la această Hotărâre de Consiliu Local. Încă așteptăm răspunsul, pe care îl vom publica integral.

- Publicitate -

Pe această cale solicităm încă un punct de vedere de la Primăria Ploiești cu privire la care sunt posibilitățile de soluționare a situației parcării în zona Parcului Eminescu din Ploiești.

garaje parc eminescu ploiesti
Câte locuri de parcare s-ar amenaja?

N.R. Deși nu mai aplicăm „blur” pe numerele de înmatriculare ale mașinilor, de data aceasta o facem, pentru că oamenii care au parcat ilegal, chiar nu au altă variantă. Și asta doar din cauza situației cu parcările, pe care Primăria Ploiești, evident, nu are de gând să o rezolve, chiar și când are posibilitatea.

HCL584/2024 Ploiesti

Cum ți se pare subiectul?

Loading spinner

3 COMENTARII

  1. Salut.

    Sa veniti sa vedeti parcările din cameliei. Sunt masini care zac de ani fara a fi miscate desi unii proprietari mai au inca una cu care se misca tin blocat un loc de pomana. Iar daca li se spune devin agresivi. Asa e la noi:”totul este permis, totul ni se cuvine”

    • Pai în cazul asta e simplu. Dacă nu are RCA faceți sesizare către SGU. Fără RCA nu are voie pe domeniul public, chiar dacă nu circula, decât parcat pe domeniul privat. Valabilitatea RCA se poate verifica online după nr. de înmatriculare.

  2. poate nouanadministratiena orasului va pune piciorul in prag si cu situatia locurilor de parcare rezervate persoanelor cu handicap care au invadat parcarile de reședință. Sunt situatii in care proprietarii acestor locuri nu mai locuiesc la adresa sau masinile cu nr de inmatriculare scris pe panou nu mai exista de ani buni. Statistic nu este posibil.ca la scarande bloc sa ai 10 % din locatari cu handicap. Rugam noua administratie sa se aplece un pic asupra HCL care prevede situatiile in care o persoana poate dobândi un loc de parcare +scutire de impozit ptr persoanele cu dizabilitati. Il invitam pe dl primar pe str Eremia Grigorescu, infratirii (in spate mag Profi) aleea Strejnic sa observe cum o hotarare stramba afecteaza persoanele de buna credinta. Sper ca alaturi de redactia dvs sa reusim sa intram in normalitatea unui oras civilizat

Ce părere ai? Comentează aici!

Comentariul tău
Numele tău

- Publicitate -

Sondaj Observatorul Prahovean

Provocarea Observatorul Prahovean

Doctor bun

„Medicii de la SJU Ploiești mi-au salvat nepoata” Scrisoarea de mulțumire a unui prahovean

Observatorul Prahovean continuă campania „Doctor bun”  dedicată medicilor apreciați...

„Medicul nefrolog Nicoleta Cosma mi-a salvat viața”. Scrisoarea de mulțumire a unui prahovean

Observatorul Prahovean continuă campania „Doctor bun”  dedicată medicilor apreciați...

„Toată recunoștința mea pentru medicul ORL Gabriela Chiriță”. Scrisoarea de mulțumire a unei ploieștence

Observatorul Prahovean continuă campania „Doctor bun”  dedicată medicilor apreciați...
- Publicitate -

Antreprenori de succes

Exclusiv

Hidro Prahova propune scumpirea apei și canalizării. Tariful ar putea ajunge la 20,1 lei/mc

Tarifele pentru apă și canalizare în zeci de localități...

Cine sunt membrii Consiliului de Administrație de la TCE Ploiești. Au încasat 1500 de lei pentru o ședință

Observatorul Prahovean publică astăzi lista membrilor Consiliului de Administrație...

Cum arată A 7 Ploiești-Buzău înaintea deschiderii circulației. Filmări din dronă

Tronsonul Ploiești-Buzău al Autostrăzii Moldovei A 7 va fi...

Cine sunt membrii Consiliului de Administrație de la SGU Ploiești și câți bani au încasat

Observatorul Prahovean continuă să publice informații de interes cu...
- Publicitate -

Știri noi

Imagini cu Munții Bucegi, surprinse din Ploiești de către fotograful Bogdan Vasilescu

Imagini spectaculoase surprinse ieri, 19 decembrie, de către ploieștenului...

Ce activități au avut loc la Penitenciarul Ploiești cu ocazia Sărbătorilor de iarnă

La penitenciarul Ploiești, în săptămâna premergătoare Sărbătorilor de iarnă,...

Rompetrol și-a îndeplinit obligațiile asumate prin Fondul de Investiții în Energie Kazah-Român

Obligațile investiționale asumate de kazahi în România prin intermediul...
- Publicitate -

Emisiuni

200 de Elevi din Prahova unesc comunitatea pentru a ajuta doi frați orfani

Cel mai recent episod al podcastului „Ploieștiul Nostru” îl...

Cine este noul președinte al Consiliului Județean al Elevilor Prahova? [VIDEO]

În cadrul noului episod al podcastului Ploieștiul Nostru, Alesia...

Rezultatele alegerilor parlamentare din Prahova [VIDEO]

Jurnaliștii Marius Nica, Claudiu Vasilescu și Ștefan Vlăsceanu au...
- Publicitate -

Vox Publica

„Afacerea Moș Crăciun” în școli și grădinițe. Experiența unei mame la Ploiești

În această perioadă de final de an, la școlile...

Sunteți iresponsabili! Cum puteți da foc țării doar pentru orgolii tâmpite?

Cu ”Georgel” interzis la butoane de CCR, liderii PSD,...

Avem cel mai frumos Târg de Crăciun din Ploiești dar și multe probleme nerezolvate!

Târgul de Crăciun din Ploiești de anul acesta este,...
- Publicitate -

Pe aceeași temă

- Publicitate -