Configurația politică din noul Consiliu Local Ploiești de la Ploiești s-a modificat după alegerile locale din 9 iunie, iar, joi, se pare că s-a reușit conturarea primei majorități. Cel puțin asta a reieșit în urma votului dat pentru două proiecte de hotărâri, unde liberalii și consilierii de la USR s-au abținut.
Pe ordinea de zi a ședinței Consiliului Local Ploiești, care a avut loc joi, au figurat două proiecte de hotărâri considerate de actuala administrație locală extrem de importante.
Este vorba despre ieșirea municipalității din Asociația de Dezvoltare Intercomunitară „Parteneriatul pentru Managementul Deșeurilor Prahova” și retragerea din Asociația de Dezvoltare Intercomunitară Mobilitate Prahova.
La ambele proiecte, consilierii liberali au solicitat prorogarea, fapt care nu a trecut la vot. Proiectele de hotărâre au fost votate de majoritatea simplă creată, respectiv de consilierii locali de la Mișcarea Noi, Ploieștenii, de la PSD, AUR, PMP și Forța Dreptei.
Practic, în acest moment este vorba de o majoritate simplă în Consiliul Local Ploiești. În mandatul trecut (2020 – 2024), majoritatea politică era constituită din aleșii locali de la PNL și USR.
Cum ți se pare subiectul?