Distinsă doamnă prefect, Mădălina Lupea, Vă rog frumos să luați o mică pauză și să sorbiți două picături de ceiuț cu gheață ca să nu vi se facă rău de la canicula asta atât de periculoasă. Eu o să profit de moment să vă spun ce mai fac. Știu ce nașpa e să bei un ceiuț cu două cuburi de gheață fără să ai parte de o bârfă mică, un can-can, ceva. E criminal.

Așadar, dacă nu eram căpos, eu ar fi trebuit să stau acum la coadă, pe Vasile Lupu, la Serviciul de Înmatriculări și Permise Auto, la minim 40 Celsius, pe plus cât se anunță azi, cu încă vreo minimum 500 de concetățeni de-ai dvs. Adică exact cum stă prietenul meu, Mihai.

Acum, că v-am captat atenția, să vă spun cam cum stau lucrurile cu lipsa de competență, imaginație și pro-activitate în deconcentratele din subordinea domniei voastre. Bun ceiuțul? Rece? Dar clima? Atenție, să nu o coborâți sub 23 Celsius pe plus, că am auzit că poate cauza sănătății.

Deci, a venit momentul ăla nasol în viața mea, în care am ajuns la concluzia că trebuie să-mi iau permis de conducere. Am terminat școala de șoferi și am ajuns pe Vasile Lupu, la Permise, unde am constatat că nu îmi pot depune dosarul pentru examenul auto. Așadar, stau cu dosarul în mână de 10 zile, încercând să aflu răspunsul complicat la întrebarea foarte simplă: cum ajung pe lista care să îmi permită să ajung la aparatul care dă bonuri de ordine?

Marțea trecută m-am dus așa, mai pe la final de program și am ajuns la etajul doi. E cald rău, doamnă! L-am întrebat pe jandarmul de lângă aparatul cu bonuri de ordine unde e ghișeul la care trebuie să îmi depun dosarul. M-a aruncat o privire plină de compasiune: nu puteți, mi-a răspuns, trebuie să vă treceți pe listă. Care listă? Aia care o ține un om în fiecare marți și joi, mi-a răspuns. Un om de la coada aia mare? Da! Când să vin? A ridicat din umeri, ca la testul auto când nu ești sigur cum e cu staționarea sau oprirea: nu știu, sunt mai multe legende, mi-a răspuns.

M-am interesat care sunt legendele despre listă, pentru ca joi să reușesc să-mi depun dosarul. N-am aflat nimic concret: există o listă pe care o ține cineva. Ea se completează cumva în fiecare noapte, după miezul nopții, dar doar marțea și joia, să nu vii în alte zile că stai degeaba și se enervează și polițiștii, mi-au spus inițiații pe care i-am contactat.

Miercuri, joi, vineri, luni și marți mi-am adus aminte că odinioară eram și eu un ziarist bunicel, ce puii mei! M-am pus pe documentare. Am încercat să discut off the record cu oficiali din subordinea dvs. în încercare de a afla răspunsul la misterul: cum ajung pe listă? Știți care a fost răspunsul? Apropo, cum e ceiuțul? Bun? Rece? Aveți grijă să nu vă irite căile respiratorii că e complicat cu lichidele reci pe canicula asta!

Revenind, niciun subordonat al dvs. nu cunoaște răspunsul la acest mister. Niciunul nu a știut să-mi spună cum ajung pe lista care să-mi permită să iau un bon de ordine. Marți, când erau ploile alea mari, m-am dus iar pe Vasile Lupu. Pe la 9.30, că am ședințe dimineața și e complicat să nu participi. Pierzi ritmul și ăștia mai tineri și carieriști abia așteaptă un pas greșit ca să-mi fure postul. Altă generație nene, nu de școală veche!

Pe la 9.30 vreo 300 de oameni așteptau să vină ploaia aia de tuna și fulgera pe la Gara de Sud. Și să intre la depus dosarul. Era un miros de Versace cu piele udă cu transpirație doamnăăă, nici nu vă vine să credeți.

L-am întrebat pe jandarmul de la intrare cum să fac să ajung pe listă – apropo, nota un milion pentru jandarmi, singurii purtători de haină a statului cu abordări umane din această cumplită conjunctură. M-a trimis politicos la polițistul de la registratura IPJ.

La întrebarea cum fac să îmi depun dosarul, polițistul de la Registratura IPJ, ușor plictisit și clar arogant și superior mi-a răspuns: trebuie să vă înscrieți pe lista de așteptare. Da, zic eu, chiar despre listă vroiam să vă întreb, cum ajung pe listă? Nu știu, mai interesați-vă și dumneavoastră pe afară, mi-a răspuns, după care mi-a băgat privirea aia de ”fă pași că-mi iei aerul”.

M-am întors la mulțime – să fi crescut la 350. Ploaia venea cu pași repezi. Tuna și fulgera. La poarta IPJ, intrarea din stânga cum te uiți la clădire, îl văd pe un tip cu un dosar cu multe foi în mână. Era omul cu lista. M-am dus glonț la el: vreau să mă înscriu!

Pentru azi? m-a întrebat cu privirea aia pe care o avem noi când ne uităm la oamenii mai săraci cu duhul. Da, da, i-am răspuns plin de speranță. N-ai nicio șansă bosss, sunt peste 300 înscriși. Vino joi! Joi când? Joi dimineața, pe la 1.00!, după care m-a lăsat cu gura căscată întorcându-mi spatele. Era ocupat.

Azi e joi, știți, prima zi de caniculă cod galben și urmează cel roșu, fără precedent în România. Nu sunt la coadă, pentru că nu accept ideea de a fi umilit de către sistemul pe care îl guvernați aici, în Ploiești/Prahova. În schimb prietenul meu, Mihai, este la coadă. Acum, la 11.15 când scriu, sunt 33 de grade Celsius și temperatura promite să crească. Stă la coadă ca să-și depună dosarul alături vreo 200 – 300 de oameni. L-am întrebat cum a ajuns pe listă.

Simplu, mi-a răspuns. Aseară, la 11.30 am ajuns și era omul cu lista. Am locul două sute și ceva și sper să ajung la ghișeu într-o oră, două! Apropo, azi noapte am stat aici pentru că s-a făcut prezența la 3.00 și la 5.00 pentru că sunt unii care vin, se înscriu, și pe urmă își vând locurile de pe listă.

Bun ceiuțul cu gheață doamna prefect? Ei bine, să știți că bizonii ăia care au stat azi noapte ca să nu-și piardă locul la depus dosarul, stau afară, la 33 la umbră, sau pe scări, la 40 și ceva, că nu face față aerul. Și situația asta durează de luni de zile, dacă vă vine să credeți.

La final vreau să vă spun că îmi pare rău că a trebuit să vă transmit aceste rânduri dumneavoastră. Având în vedere șirul tristelor, sinistrelor și șterselor figuri care v-au precedat, parcă nu meritați să fiți dumneavoastră destinatarul acestor rânduri. Sunteți, în opinia mea, unul dintre cei mai buni prefecți pe care i-a avut Prahova.

Totuși, batjocura de la Înmatriculări și Permise este mai mult decât tradiționalul scuipat pe care i-l trage statul fix între ochi, contribuabilului. Aici este vorba despre o tortură rafinată al cărei scop este să te aducă la stadiul de animal supus în fața funcționarului atotputernic. Trebuie să fii adus la stadiul în care trebuie să dormi pe gazon, printre rahații de câine, ca să nu pierzi locul la coada de la ghișeul lui.

Apropo, dacă sunteți interesată de subiect, să știți că mulțimea aia amorfă și puternic mirositoare a identificat niște soluții simple și eficiente pentru această problemă. Nu șefii din deconcentratele alea pe care le coordonați și care, evident, nu pot face nimic pentru că sunt poate mult prea competenți. Și muuult, incredibil de muuult prea bine plătiți. Aveți legătura!