Vara asta este despre tine - AFI Palace Ploiesti

ll.jpg

Este o poveste despre Cătălin. Un băiat liniştit, din Ploieşti, într-un scaun cu rotile. Cătălin este poate singurul om de care nu ar putea să-mi fie milă.

 

Suntem prieteni pe facebook. Avem câteva pasiuni comune... maşinile, driftul şi alte demențe de profil. Am vorbit de câteva ori, iar de curând ne-am văzut la o întâlnire a fanilor unei mărci auto. A venit, cum altfel, în scaunul lui cu rotile.
Povestea lui Cătălin Petroşanu a luat o întorsătură dramatică în 1989. Avea doar 8 ani. Un copil normal, ca oricare altul. O zi frumoasă de vară. Se zbenguia pe afară cu prietenii şi nimic nu avea să prevestească ce va urma. Toți obişnuiam să ne jucăm cu tot felul de obiecte pe care le găseam pe afară. Cătălin a găsit o pilă... Era destul de mare şi avea mânerul rupt. I s-a părut distractiv să o arunce în aer, pentru ca mai apoi să o vadă înfigându-se în pământ. Prima oară a şi reuşit. La a doua încercare...

Viața lui Cătălin avea să se schimbe. Pila căzuse, dar de această dată vârful ei avea să se înfigă în coloana vertebrală. A căzut secerat la pământ. Era conştient, dar nu înțelegea de ce trebuie să-şi caute picioarele pe care nu le mai simțea. O salvare l-a dus la Spitalul Județean. Îşi aminteşte că îl tot bruscau, fără să poată face nimic pentru el, aşa că au decis să-l trimită la Spitalul 9 din Bucureşti. O zi de 23 august, o mare sărbătoare, o zi din 89 în care l-au lăsat să zacă pe un pat de spital. A doua zi au decis să-l opereze. Era pe atunci un chirurg, Ciurea din câte îşi aminteşte Cătălin. Primea permanent bani de la nişte părinți disperați şi dispuşi să facă orice. De fiecare dată, primeau asigurări că va fi bine. În ziua în care nu au mai avut bani, au primit un alt răspuns... nu se mai poate face nimic. Va petrece tot restul vieții într-un scaun cu rotile. Avea... 8 anişori.

 

Acele vremuri nu erau tocmai generoase cu un copil, paralizat de la brâu în jos, aşa că a fost nevoit să renunțe la şcoală. Nu a încetat însă să învețe zi de zi. În următorii 8 ani, a ieşit din casă, doar în weekend-uri, cărat pe brațe de tatăl său.
Avea deja 16 ani când a intrat în legătură cu cei de la fundația Motivation. Nişte oameni cu suflet mare, i-au arătat că viața poate fi trăită şi dintr-un scaun rulant. După o săptămână la mare şi alte câteva într-un stagiu la Bucureşti, Cătălin nu a mai stat o zi în casă.
A împlinit 18 ani şi viața a început să-i surâdă. Reuşise să se multe la casă, aşa că era mai tot timpul prin curte. Îi făcea cu ochiul bătrâna Dacie 1300 a părinților. A muncit din greu pentru a o adapta nevoilor lui şi a reuşit să facă şcoala de şoferi pe ea. Toți cei din jur erau impresionați de atât de multă voință, atât de multă putere de muncă şi atât de mult chef de viață. Povestea frumoasă avea să înceapă.

În 2008 reuşea să se angajeze. Şi-a construit singur maşina care să-i ofere libertate totală de mişcare. Voia mai mult! Voia să fie util, să-şi câştige existența cu propriile puteri, fără să ceară nimic, de la nimeni. Aşa a ajuns să muncească la Uztel, locul în care munciseră, o viață, părinții lui.
Poate că sunteți tentați să credeți că povestea se sfârşeste aici. Într-un fel, mă bucur să vă dezamăgesc, deşi textul este poate prea lung pentru a vă face să pierdeți câteva minute din viețile domniilor voastre. De aici povestea lui Cătălin trece la un alt nivel.
La doar un an de la angajare, a făcut un credit bancar. Avea un vis... Îşi dorea un BMW pe care să şi-l adapteze aşa cum făcuse cu bătrâna Dacie. Nu a fost uşor, pentru că după ce şi-a văzut visul împlinit, un e46 break, a mai avut nevoie de 1500 de euro pentru adaptări. Credeți că l-a impiedicat ceva? Sunt convins că ştiți deja, că nu...
A păstrat şi Dacia, care acum este un superb exemplar de colecție. Ambele sunt întreținute ca la carte, evident de Cătălin, de parcă ieri au ieşit de pe poarta fabricii. În afara drumurilor zilnice la serviciu, le scoate la câte un show auto. L-am urmărit admirându-i pe cei care fac drifturi sau alte demonstrații auto. Ştiu că ar fi făcut şi el, dacă ar fi putut. Cătălin a făcut mai mult decât oricare dintre noi, la volanul unei maşini pe o pistă de curse. Înainte să apucăm să pornim motoarele, Cătălin este deja învingător.

A fost o încântare să-l vedem pe Cătălin "alergând" în scaunul rulant la semi-maratonul de la Bucureşti. Când nu este prea obosit de la muncă, sau de la meşterit la maşini, merge să joace baschet sau tenis de câmp... în acelaşi scaun rulant. Cătălin Petroşanu, din scaunul rulant, a pus mâna pe lopată şi a deszăpezit singur curtea. Omul ăsta e mai întreg decât oricare dintre noi. Poate a pierdut abilitatea de a merge pe propriile picioare, dar a câştigat ceea ce mulţi nu vom avea niciodată.

Nu, nu îmi este milă de Cătălin! Îmi este milă de noi, bipezii funcționali, care ne plângem mai mereu că viața este grea...

a.jpg

b.jpg

c.jpg

d.jpg

e.jpg

f.jpg

g.jpg

h.jpg

i.jpg

j.jpg

k.jpg

m.jpg

n.jpg

o.jpg

p.jpg

q.jpg

s.jpg

t.jpg

u.jpg

bb.jpg

dd.jpg

ee.jpg

gg.jpg

ii.jpg

ll.jpg

mm.jpg

 

Auto-moto
  • Miercuri, 26 Iulie 2017
  • De Observatorul Prahovean

Ne-am prins! Eşti prea bun pentru noi...

De unde nu e, nici Dumnezeu nu cere. Dacă omul nu poate mai mult de atât, de ce să ne străduim să-i explicăm că ceea ce a făcut el este o parcare de primată deprimată. La el acolo, într-un judeţ...