ragalii.jpg

Răgăliilor care sunteți, putorilor, golanilor, măi animalelor, stați naibii acasă și nu mai ieșiți în stradă să îi treziți din somn pe simpatizanții Domnului Dragnea!

Uitați-vă la Antena 3 și la RTV să vedeți ce bine trăiți și cât de recunoscători trebuie să le fim guvernanților care au grijă să gândească pentru noi.

Lăsați naibii protestele și nu mai deranjați oamenii săraci si cinstiți cu scandările voastre.  Oamenii ăștia au nevoie de liniște să lucreze pentru noi. Daca vreți sa protestați, n-aveți decât, dar nu-i mai deranjați.  Strigați în șoaptă, mărșăluiți tiptil, urlați în gând și plecați din țară dacă nu vă convine!

România nu e voastră, România e a lor și a urmașilor urmașilor lor. N-ați înțeles asta până acum?

Ar fi bine s-o faceți, că de nu…

Că de nu, s-ar putea să descoperiți că există viață și dincolo de micile ecrane. Că vă place gustul libertății de exprimare sau chiar să întâlniți  și alții ca voi, care s-au trezit și vor să îi trezească și pe ceilalți. Vreți voi una ca asta?