Vara asta este despre tine - AFI Palace Ploiesti

coada cas prahova

Am o mătușă mai îndepărtată, de vreo 73 de ani, care e internată de câteva zile la un spital din București. La vârsta ei, săraca femeie mai uită. Așa se face că a uitat pe unde și-a pus cardul de sănătate, element vital în ziua de azi pentru a-ți fi decontate cheltuielile de spitalizare. Și cum un bun uitat e un bun pierdut, mi-am luat inima în dinți și, la insistențele medicilor, am dat o fugă la Casa de Asigurări de Sănătate Prahova ca să-i iau o adeverință de asigurat și să declar cardul pierdut, că, deh!, în ziua de azi, în care tehnologia e la îndemâna oricui, sistemul medical încă se află cu vreo 200 de ani în urmă.

 

Am ajuns la Casa de Asigurări de Sănătate Prahova în jurul orelor 09.00. La camera 12, locul unde se eliberează astfel de carduri și documentele aferente, era o coadă de circa 30 de persoane. Îmi zic: bă, oamenii ăștia au  venit, săracii, cu noapte-n cap să-și rezolve problemele. Mă fixez frumos în coadă și aștept... Aștept... Aștept...

coada cas prahova

 

Oamenii care ieșeau de pe ușa camerei 12.00 înjurau de mama focului: ”Ia uite, frate! Stau o jumătate de oră la coadă ca să îmi dea o cerere. Cică să completez cererea, să mă duc să plătesc taxa de emitere card nou la casierie și să mă întorc din nou la coadă. Incredibil!”. În sinea mea îmi spun: ”Lasă, nene, că ești obișnuit cu cozile de pe vremea lui Ceaușescu”. Fac un calcul rapid în cap: 30 de minute, cinci minute să îmi dea cererea, alte cinci minute ca să plătesc taxa, încă 30 minute să mai stau încă o dată la coadă... N-ar fi mult. Și aștept... Aștept... Aștept...

coada cas prahova2

După vreo 45 de minute, am ajuns în cele din urmă să intru pe ”ușa magică”. În interior... șoc! Alte două cozi la ghișeele existente aici. Aștept și acolo. Un tip care era înainte mea ajunge la ghișeul la care era un domn. Îi explică omul că a venit să preschimbe cardul soției iar funcționarul îi dă replica: ”Buletinul dumneavoastră”. Ăsta, săracul, se caută în buzunar și în portofel. ”Aoleu, l-am uitat la maternitate”. Funcționarul: ”Aia e. N-am de unde să știu că sunteți soțul”. Bărbatul își pune mâinile în cap, înjură puțin fiindcă va trebui să reia coada de la capăt și pleacă supărat. După vreo 10 minute, ajung eu în fața funcționarului respectiv. Se uită la mine pe sub mustăți de parcă i-aș fi violat... intimitatea.

”Da”, îmi spune pe un ton destul de plictisit.

O voce din interior îmi spune: ”Calm, Cipriane. A fost și omul la munte în minivacanță. Înțelege-l. Nici tu n-ai chef de muncă după concediu”.

Îi răspund: ”Bună ziua! Am și eu o mătușă care și-a pierdut cardul de sănătate. E internată la spital și are nevoie de adeverință. Uitați copia de pe buletin”.

El: ”Așa... și de unde știu eu că e mătușa dumneavoastră?”.

În sinea mea îmi spun: ”După ochi, nas, gură. Vrei să-mi înțepi și-o venă să-mi faci analiza ADN?!”

Îi răspund tot calm. ”Păi v-am adus copia de pe buletin”.

El: ”Vă cheamă la fel?”

Eu: ”Nu. Dar ce relevanță are? Că n-am venit să-i fur pensia. Am venit să declar pierdut un document și să cer o adeverință pentru la spital. Ce-i așa absurd în solicitarea mea? Mai și plătesc pentru chestia asta”.

El: ”Trebuie consimțământul ei scris. Dacă vă chema la fel, era altceva”.

Eu: ”Dacă mă chema la fel și, de fapt, eu eram vreun hoț sau cine știe ce alt specimen social, mă serveați?”

El: ”Haideți... ”

Eu: ”Haideți unde? Credeți că am venit să fac vreo infracțiune? Haideți să nu fim absurzi. Când faci o solicitare online către o instituție publică, din alea puține care permit așa ceva, te întreabă dacă ești sigur că ești persoana care solicită?! Nu. Atașezi o copie de pe buletin sau introduci datele personale. Sunteți absurd. O să îmi aduc mătușa la coada de aici și, dacă moare așteptând să ajungă la dumneavoastră să o vedeți față în față, să vă dau în judecată?!”

Discuția s-a încheiat în stilul caracteristic românesc: poftind la ghișeu pe următorul contribuabil.

Concluzia: În loc ca guvernanții noștri să stea și să se preocupe de soarta pușcăriașilor sau de cine știe ce alte datorii electorale, ar face bine să continue măcar ce-au început alții, și anume să informatizeze procesul birocratic. Slabe șanse, însă, în condițiile în care prima măsură luată a fost să se micșoreze bugetul pentru educație și să se majoreze bugetul pentru asistență socială. Că, deh!, din cozile infernale și din șpăguțele date funcționarilor de la ghișee supraviețuiește țara asta.