eu cu cine votez

Tot mai mulți se întreabă, zilele acestea, dacă merită să meargă la vot duminică? Iar cei care par dispuși să facă asta se întreabă pe cine să aleagă?

Dincolo de valul de ură propagat pe rețelele de socializare, cred că ar trebui să facem acest exercițiu democratic, chiar dacă el pare inutil. Știu, toți fură, toți sunt corupți, toți chiulesc, nu le pasă de noi, însă fac parte dintr-o instituție fără de care democrația nu ar exista. E vorba de parlament, locul unde, teoretic, se fac legi și nu se comit abuzuri.
Indiferent de opțiunea politică a fiecăruia dintre noi, trebuie să mergem la vot. Nu este un efort uriaș, dar poate că vei regreta că în lipsa unui timbru cu "votat" de pe cartea de identitate, nu îl vei putea sancționa pe parlamentarul care te-a dezamăgit. 
Dacă nu o faci pentru tine, gândește-te atunci la cei care au murit în decembrie 89 pentru ca tu să poți vota sau la copilul tău căruia îi datorezi viitorul. Nu  lăsa pe altul să decidă în locul tău!
P.S.: nu fac parte din categoria celor care îi consideră pe pesediști proști, pe peneilști că sunt pedeliști și că useriștii sunt copiii din flori ai lui Cioloș.

 

Articole asemănătoare
Național
  • Marți, 23 Mai 2017
  • De Mihai Popescu

Senatul a votat legea salarizării

Legea salarizării a trecut de Senat, astăzi, cu 85 de voturi „pentru”, zece voturi „împotrivă” și 12 abțineri. Urmează votul din Camera Deputaților, cameră decizională. Propunerea legislativă...