punctul pe ignat logo

Umor rusesc: Lukoil a trimis cafele protestatarilor, că mureau săracii de frig, nu cum i-a obișnuit compania, de la etilbenzen

Când a auzit că e protest în fața primăriei, Ganea a intrat iar în concediu medical, crezând că se scandează pentru salariile de la CSM

Fido (Bogdan Stoica) a venit cu tunul fotografic, sperând să imortalizeze vreo tânără frumoasă și liberă. După care a fost de acord

Adrian Dobre nu a ajuns la protest pentru că dormea sub mansardă. Fiindcă ploua infernal

Bogdan Toader nu a participat la manifestare, declarând că el are Euro 5 la Passat, deci „e ok”

Bubanu Prahoveanu a plecat acasă mai gras decât a venit: După o oră de stat în centru, a acumulat un kilogram de dioxid de azot în barbă

Marius Visarion a declarat, la sfârșitul protestului, că pe el poluarea nu-l ucide așa ușor, fiindcă s-a mutat la aer curat, la țară. În Albert

Radu Socoleanu nu a putut ajunge la protest fiindcă s-a împiedicat în sutienul lui Emanuel Ilie

Emanuel Ilie nu a putut ajunge la protest fiindcă ținea de sutien

De la birou, în semn de solidaritate cu protestatarii, Grațiela Gavrilescu s-a ținut cu mâna de nas o oră, cât a durat manifestația

Nici azi nu s-a abținut! Marius Nica a fost ocupat tot timpul protestului, discutând cu jandarmul de la „Negocieri”. Până la urmă, omul a demisionat plângând în hohote

Parcă a fost și colegul Cătălin Stavri, dar a venit cu colega aia bună de la Ziarul Incomod, deci practic nu suntem siguri dacă chiar a venit și Stavri. Urmează să ne interesăm

Chestie serioasă: Au lipsit, în număr impresionant, ploieștenii. Data viitoare promitem să-i așteptăm! Măcar pe ăia cu copii acasă. Și nu numai!

Pamflet

Curios să citești mai multe lucruri interesante? Intră pe www.punctulpeignat.ro

 

Articole asemănătoare
Social
  • Duminică, 23 Aprilie 2017
  • De Andra Vlad

Se schimbă vremea la Ploiești. Prognoza meteo

Astăzi, la Ploiești, sunt așteptate precipitații sub formă de ploaie, însă vremea continuă să se încălzească. Astfel, maxima zilei va atinge 15 grade Celsius, în timp ce la noapte termometrele vor...