pietre-rau-pictate-pentru-ajutorarea-copiilor.jpg

La un stand de la târgul organizat cu prilejul Zilelor Orașului Ploiești, mai mulți voluntari încearcă să facă rost de bani pentru sprijinirea elevilor din Prahova. Unul dintre ei a venit din București cu mai multe pietre de râu pictate, banii obținuți urmând să fie donați copiilor din județ care au nevoie de sprijin.

O asociație din Prahova a găsit o modalitate prin care anual ajută zeci de copii din Prahova. Din vânzarea obiectelor hand made sau a pietrelor de râu viu colorate, prin tehnici speciale, anual, elevii primesc burse sau premii dacă obțin rezultate la olimpiade.

Asociația participă în acest an cu un stand la târgul organizat pe durata evenimentului Zilelor Ploiești. Banii obținuți din vânzarea produselor ajung apoi la zeci de copii din Prahova. 

„Este vorba de sprijinirea tinerilor pentru continuarea studiilor. De exemplu, luna trecută au fost premiați elevii cu rezultate deosebite la olimpiadă de la Colegiul Tehnic Constantin Istrati Câmpina”, ne-a declarat una dintre voluntarele Asociației Ai Carte, care își are sediul la Berceni.

Și de data aceasta, spun voluntarii Asociației Ai Carte, banii obținuți din vânzarea obiectelor hand made vor ajuta la sprijinirea tinerilor.

„Ne propunem să sprijinim tinerii cu performanțe deosebite în domeniul educației sau elevi și studenți cu posibilități materiale sub standard dar care fac performanță în educație. Investim în viitorul lor în speranța că peste un timp vor contribui la bunul mers al societății ajutând astfel indirect Asociația “Ai Carte” să își atingă misiunea și obiectivele”, este de altfel și scopul asociației.

Voluntar din București, pentru sprijinirea copiilor din Prahova

La standul de la Ploiești al Asociației am vorbit și cu o voluntară venită din București. Donația sa includea o serie de obiecte din piatră, frumos pictate. „Vorbim de pietre de râu care nu necesită șlefuire. Pictura pe piatră necesită o procedură mai complexă. Folosim vopsea acrilică și, ulterior, se aplică trei straturi de lac, astfel încât produsul să fie rezistent la intemperii. Pietrele pictate pot fi decorațiuni inspiratei”, ne-a explicat cea care a ales să sprijine copiii prin donarea banilor obținuți din vânzarea pietrelor frumos decorate. La târg au fost aduse însă mult mai multe obiecte hand made, inclusiv picturi pe lemn.

20170519_143008.jpg

20170519_143545.jpg