Vara asta este despre tine - AFI Palace Ploiesti

scoala-moisil-concurs-matematica.jpg

Problema ar fi apărut în momentul în care a fost afișat baremul, părinții sesizând rapid că este vorba de o greșeală cu privire la corectitudinea răspunsului.

Un părinte ne-a sesizat problema la redacție, exprimându-și, totodată, regretul că problema semnalată imediat nu a fost rezolvată.

„În data de 13.05.2017 s-a desfășurat la Școala Grigore Moisil din Ploiești concursul interjudețean de matematică cu același nume, o competiție cu tradiție și recunoscută la nivel prahovean pentru calitate și corectitudine. În acest an au apărut câteva erori care nu au fost corectate de organizatori. La clasa a III-a a fost o problemă greșita ( nr 6 ) . Imediat după terminarea concursului și după afișarea grilelor de corectare am semnalat telefonic acest lucru și mi s-a promis că se va afișa pe site-ul școlii o alta grilă de corectare. Însă acest lucru nu s-a realizat. În aceeași zi a avut loc premierea câștigătorilor competiției fără a se tine cont de problema greșită. Am sunat la școala și mi s-a comunicat de către secretara școlii ca nu există posibilitatea depunerii unei reclamații în scris în cazul acestui concurs. Am trimis totuși o sesizare pe site-ul școlii și pe cel al Inspectoratului Școlar Județean din Prahova. A doua zi am primit un răspuns din partea ISJ Prahova: de fapt o redirecționare a răspunsului d-nei directoare a Școlii Grigore Moisil la sesizarea făcută de reprezentanții Instituției în urma plângerii mele. În acest mesaj d-na directoare recunoștea existența problemei greșite și ii asigura că a acordat punctaj maxim pentru această problemă tuturor participanților. Însă acest lucru nu este adevărat. Răspunsul corect pentru aceasta problema este 15, care nu există în grila de răspuns. Școala a acordat punctaj maxim pentru cei care au ales răspunsul 14 ( deci s-a omis al 15-le-a număr), iar restul au fost depunctați. Am sesizat în continuare IȘJ Prahova ca reprezentanții școlii nu au făcut nimic în realitate pentru a remedia greșeala făcută și nu am primit un răspuns până în acest moment. Conform legislației în vigoare, a statului elevului ( OM 4762 10.08.2016 ART.7 alineate k si l ) atât Școala Grigore Moisil cât și ISj Prahova au obligația sa reevalueze lucrările elevilor și să stabilească un Clasament corect al copiilor care au participat la competiție, să-și asume greșeala făcută. Nu este corect față de participanți și față de efortul depus de aceștia pentru pregătirea la matematică”, este sesizarea transmisă de un părinte la redacția Observatorulph.ro.

„Într-adevăr a fost editat greșit. Am fost sesizați de acest lucru de mai mulți părinți și am ținut cont de opinia acestora. Bineînțeles, s-a făcut o reevaluare a tuturor lucrărilor. Am scos din grila de evaluare exercițiul cu pricina. Prin urmare punctajul va fi de 95 de puncte nu de 100. Toate lucrările au fost reevaluate. Școala nu are interesul de a penaliza un elev, ci de a încuraja elevii. Reevaluarea lucrărilor s-a realizat pentru toți copiii. Au fost 100 de concurenți, prin urmare procedura de reevaluare a durat. Vom preciza acest lucru și vom afișa rezultatele. Ieri a avut loc reevaluarea și astăzi vom reactualiza listele”, ne-a declarat coordonatorul concursului de la clasa a III-a, Alina Nica.

 

 

Eveniment
  • Sâmbătă, 22 Iulie 2017
  • De Roxana Tănase

Accident rutier pe strada Poștei din Ploiești

Două autoturisme au intrat în coliziune sâmbătă după-amiază, pe strada Poștei din Ploiești. Accidentul rutier a avut loc în jurul orei 14.00. La fața locului s-au deplasat echipaje ale Poliției și...