vant-ninsori-prahova-cod-galben-prahova.jpg

ANM a emis sâmbătă o atenționare de cod galben de vreme rea, pentru zona de munte a județului Prahova, precum și pentru mai multe județe.

Atenționarea de vreme rea va intra în vigoare sâmbătă, 18 martie, începând cu ora 18.00, și este valabilă până duminică, 19 martie, la ora 20.00.

Potrivit atenționării ANM, „în intervalul menționat, în vestul, centrul și nordul țării va ploua pe arii extinse, iar în restul teritoriului ploile, mai ales averse, se vor semnala local. Vor fi cantități de apă de peste 15...20 l/mp și izolat 25...30 l/mp. În zona Munților Apuseni, nordul Carpaților Orientali, Munții Banatului și vestul Carpaților Meridionali se vor acumula peste 40...50 l/mp, iar la altitudini mai mari de 1500 m vor predomina ninsorile. Vântul va sufla tare, cu rafale ce vor depăși 60...70 km/h, iar pe creste 90 km/h, viscolind și spulberând zăpada”.

Intensificări temporare ale vântului se vor semnala și în celelalte regiuni, în special pe parcursul zilei de duminică (19 martie), cu viteze mai mari (50...65 km/h) în sudul țării, inclusiv în zona municipiului București, a anunțat ANM.