bloc-intretinere.jpg

Listele de întreținere pentru luna ianuarie au venit la pachet cu facturi mai mari pentru utilități. 

Dacă în luna decembrie s-au înregistrat facturi mai mari la gaze, la asociațiile unde nu există contor individual, date fiind și pregătirile pentru Crăciun și Anul Nou, în ianuarie s-a înregistrat un consum mai mare la căldură din cauza numărului mai mare de zile cu temperaturi atmosferice extrem de scăzute. Iar acest lucru se vede pe hârtie, după ce au fost afișate listele de întreținere. 

„Au crescut, de exemplu, facturile inclusiv pentru cheltuielile comune”, ne-a explicat un administrator de bloc ploieștean. Astfel, dacă pentru un apartament cu două camere din Ploiești, factura la agentul termic a fost în decembrie de 100 de lei, în ianuarie, din cauza temperaturilor extrem de scăzute, factura la agentul termic a ajuns la 130 - 150 de lei. 

La blocurile unde locatarii și-au montat centrale termice diferența este cu mult mai mare, pentru că în ianuarie factura numai la căldura este de 180 - 230 de lei. Trebuie spus că locatarii, în acest caz, trebuie să plătească și cotă parte pentru rețelele de agent termic care le traversează apartamentul.

„În decembrie, factura la întreținere pentru un apartament cu două camere a fost de 230 de lei, iar pentru ianuarie este de circa 270 - 290 de lei. Pentru un apartament cu trei camere, diferența este cu mult mai mare. În decembrie, la un apartament cu trei camere factura la întreținere a fost de 280 de lei,  iar în ianuarie depășește 350 de lei, iar în cazul unui număr mai mare de persoane ajunge chiar și la 430 de lei. Diferă foarte mult dacă apartamentul este racordat la sistemul centralizat sau dacă proprietarul și-a montat centrală termică, pentru că se constată că prețul este mult mai mic în cazul în care este vorba despre agentul termic”, ne-a declarat administratorul de bloc.

Trebuie precizat că în factura de întreținere se regăsesc cheltuielile comune (aproximativ 56 de lei - curent electric pe scară, lift), cheltuielile administrative - 50 de lei (plata salariului administratorului, dar și a femeii de serviciu), dar și plata consumului la apă caldă și apă rece, precum și factura la gaze (în cazul în care nu există contor individual).