recuperare ore elevi

Recuperarea orelor pentru ziua de 23 ianuarie diferă de la un liceu la altul, la Ploiești. Inspectoratul Școlar Județean Prahova a anunțat că decizia aparține unităților de învățământ.

Astfel, în timp ce unele colegii au ales ca recuperarea orelor neefectuate în ziua de 23 ianuarie să se realizeze gradual prin prelungirea programului cu o oră-două, în alte unități de învățământ se va învăța sâmbătă, 28 ianuarie.

La Colegiul Național IL Caragiale, de exemplu, sâmbătă 28 ianuarie, va fi program normal, atât de dimineață, cât și după-amiază..

În schimb, Colegiul Național Jean Monnet a fost stabilit o planificare pentru recuperarea orelor neefectuate în data de 23 ianuarie (Vezi AICI)

Potrivit conducerii Colegiului Mihai Viteazul din Ploiești, elevii nu vor veni la cursuri sâmbătă, 28 ianuarie, ci vor sta mai mult la școală, în fiecare zi, pentru recuperarea orelor pierdute luni, 23 ianuarie, declarată zi liberă de guvern.

Astăzi, până la ora 11.30, la Colegiul Național Al. I. Cuza nu era încă luată o decizie cu privire la recuperarea orelor din data de 23 ianuarie.

Citește și: Cum se recuperează în Prahova orele de curs din 23 ianuarie. Anunțul prefectului

Trebuie precizat că, dacă în cazul orelor neefectuate la începutul lunii ianuarie din cauza zăpezii, care pot fi recuperate până la sfârșitul anului, orele neefectuate în data de 23 ianuarie trebuie recuperate până la finele lunii în curs. 

 

Articole asemănătoare
Național
  • Joi, 22 Iunie 2017
  • De Mihai Popescu

Primar acuzat că a luat mită de 858 de ori

Mită cu repetiție, și nu oricum, ci de 858 de ori! Un fost primar din Bihor a fost trimis în judecată pentru că ar fi cerut diverse sume de la angajații administrației locale ca sa le acorde...