parcare slanic

Aleșii locali din Slănic au aprobat la finele anului 2016 indicatorii tehnico-economici pentru realizarea unei parcări cu o suprafață utilă de 1.450 de metri.

Noua parcare va fi realizată pe strada 23 August din localitate și va permite, potrivit primarului orașului, Remus Moraru, accesul a cel puțin 15 autocare sau a peste 45 de autoturisme. 

Planurile cu privire la noua parcare includ realizarea unui foișor pentru turiști, dar și grupul sanitar.

„Parcarea era absolut necesară, iar locația a fost aleasă strategic în apropierea Muzeului Cămărășiei. Parcare va permite debarcarea a aproximativ 600 de persoane, potrivit calculelor estimative. Trebuie să ținem cont că numărul turiștilor la Muzeul Cămărășiei s-a dublat de la jumătatea anului trecut și, în plus, ne așteptăm la un număr și mai mare de turiști în acest an. De altfel, una dintre prioritățile din 2017 o reprezintă atragerea turiștilor, iar la acest capitol ne propunem reabilitarea celor trei ștranduri de la Complexul Baia Verde, unde numai anul trecut s-au înregistrat încasări de 600.000 de lei”, a declarat primarul orașului.

Potrivit hotărârii Consiliului Local Slănic, valoarea investiției este de 547.896 lei, cu TVA, bani prevăzuți inclusiv pentru împrejmuirea parcării, dar și pentru foișor și grupul sanitar.

parcare slanic turisti