Vara asta este despre tine - AFI Palace Ploiesti

sarbatori rit vechi

Peste 7.000 de turiști din Republica Moldova, Ucraina şi Rusia sunt așteptați  să sosească în stațiunile de pe Valea Prahovei, pentru a petrece Crăciunul și Revelionul pe rit vechi

„A devenit deja o tradiţie sărbătorirea Crăciunului şi Revelionului pe rit vechi pe Valea Prahovei, datorită serviciilor de înaltă calitate şi atmosferei de sărbătoare pe care hotelierii o creează pentru turişti de câţiva ani încoace. Ne aşteptăm ca acest trend ascendent să se păstreze şi în anii următori” a precizat Adrian Voican, preşedintele Asociaţiei pentru Promovarea şi Dezvoltarea Turismului Prahova.

Crăciunul pe rit vechi, conform calendarului Iulian va avea loc pe 7 ianuarie, iar Revelionul conform aceluiaşi calendar este sărbătorit anul acesta în noaptea dintre 13 şi 14 ianuarie, cu o întârziere de 13 zile faţă de calendarul Gregorian.

Potrivit președintelui Asociaţiei pentru Promovarea şi Dezvoltarea Turismului Prahova, Adrian Voican, „turiştii din Republica Moldova, Ucraina şi Rusia care sărbătoresc Crăciunul pe stil vechi au început să îşi facă prezenţa simţită în staţiunile de pe Valea Prahovei, atraşi de pârtiile de schi şi zăpada în abundenţă, majoritatea alegând să vină în România din acest motiv. Se estimează că peste 7000 de turişti vor petrece sărbătorile pe rit vechi pe Valea Prahovei”.