fosta cladire petrom

Actul adițional al contractului prin care clădirea din zona centrală a intrat în administrarea Primăriei Ploiești prevede ca în fostul imobil Petrom să se desfășoare numai activități socio-culturale.

Spațiul din fosta clădire Petrom este unul generos, iar la ora actuală este ocupat numai parterul și etajul V, de către Administrația Serviciilor Social Comunitare, urmând ca la etajele II și III să-și desfășoare activitatea și Casa de Cultură IL Caragiale. Problema este însă alta. Costurile de întreținere și de asigurare a mentenanței sunt destul de mari și, normal, ar fi ca toate toate spațiile din clădire să fie utilizate. 

Citește și: Primăria Ploieşti a cheltuit o avere cu întreţinerea sediului OMV unde nu se poate face spital

Numai în primul an de la preluare (2013 - 2014) pentru plata utilităților s-a cheltuit un milion de lei, adică circa 250.000 de euro, iar pentru ca imobilul să fie funcțional și să primească aviz ISU împotriva incendiului, municipalitatea a fost nevoită să apeleze la mai multe firme care să efectueze mentenanță pe parte de instalații electrice, lifturi, dar și pentru amenajări interioare. 

Citește și: Imagini în exclusivitate din fostul sediu Petrom

„Am demarat o serie de discuții. Am lansat deja o invitație și vom avea vineri o primă discuție preliminară pentru a ne pregăti foarte bine pe acest subiect. Într-adevăr, este o clădire unde Ploiești ar putea să aibă foarte multe lucruri. Este o discuție pe care doresc să o port în primul rând cu factorii de decizie de la nivelul OMV și apoi să o comunic. Nu vreau să anticipez. Nu vreau să vedem ce s-a întâmplat în anii anteriori, în care ne-am trezit cu tot felul de condiții și clauze, care pur și simplu ne-au blocat posibilitatea de a avea o activitate administrativă mult mai bine pusă la punct. Există cheltuieli de întreținere, clădirea trebuie să suporte o serie de modificări pentru a se putea desfășura și activitatea administrativă”, a declarat Adrian Dobre, primarul Ploieștiului.

 

Articole asemănătoare