atentionare anm cod galben ploi prahova

Meteorologii au prelungit atenționarea meteo până luni, 4 iulie, ora 06.00, timp în care instabilitatea atmosferică va fi accentuată. Astăzi nu scăpăm nici de disconfortul termic, indicele temperatură - umezeală (ITU) atingând pragul critic de 80 de unități.

Potrivit ANM, „în intervalul menţionat, în vestul, centrul şi nordul ţării, precum şi în toate zonele montane vor fi perioade de timp cu instabilitate atmosferică accentuată. Vor fi averse torenţiale, frecvente descărcări electrice, intensificări de vânt ce vor lua şi aspect de vijelie şi pe arii restrânse grindină. Se vor înregistra cantităţi de apă de peste 20...25 l/mp şi izolat 50...60 l/mp”.

Fenomene asociate instabilităţii atmosferice se vor semnala şi în restul teritoriului, mai ales în seara zilei de duminică şi în primele ore ale nopţii, dar pe spaţii mai restrânse, au anunțat meteorologii.

ANM a mai precizat că pe parcursul zilei de duminică, 3 iulie, local în Câmpia Română, disconfortul termic va fi ridicat, iar indicele temperatură - umezeală (ITU) va atinge şi depăşi uşor pragul critic de 80 de unităţi.

 

Articole asemănătoare
Social
  • Duminică, 23 Aprilie 2017
  • De Andra Vlad

Se schimbă vremea la Ploiești. Prognoza meteo

Astăzi, la Ploiești, sunt așteptate precipitații sub formă de ploaie, însă vremea continuă să se încălzească. Astfel, maxima zilei va atinge 15 grade Celsius, în timp ce la noapte termometrele vor...