angajari posturi vacante

Mai multe instituții publice au anunțat scoaterea la concurs a unor posturi vacante.

Astfel, la Muzeul Judeţean de Ştiinţele Naturii Prahova se organizează concurs pentru ocuparea pe perioadă nedeterminată a funcției contractuale de execuție, vacante, de economist, Biroul Achiziţii Publice şi Marketing. Condiţiile specifice necesare în vederea participării la concurs şi a ocupării funcției contractuale vizează studii universitare de licenţă absolvite cu diplomă, în domeniul economic și vechime în specialitate, cel puţin 6 ani şi 6 luni. Concursul se va organiza conform unui calendar. Data limită de depunere a dosarului este 25 iunie, ora 11.00. Proba scrisă este programată pe 2 iunie, ora 10.00, iar interviul pe 3 iunie, ora 10.00.

Un al post vacant este scos la concurs de Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Ploiești, care organizează concurs pentru ocuparea pe perioadă nedeterminată a funcției contractuale de execuție, vacante, de inspector specialitate II/S. Candidații trebuie să aibă studii superioare economice de lungă durată absolvite cu diplomă de licenţă și vechime în specialitate – 3 ani. Data limită de depunere a dosarelor este 19 mai, ora 12.00. Proba scrisă este programată pe 31 mai, ora 10.00, iar pe 2 iunie este programat interviul.

Şcoala Gimnazială „I. A. Bassarabescu” din Ploieşti organizează concurs pentru ocuparea pe perioadă nedeterminată a funcției contractuale de execuție, vacante de muncitor. Concursul se va organiza conform calendarului următor: 24 mai 2016, ora 16:00, data limită pentru depunerea dosarelor, 31 mai 2016, ora 09:00, proba scrisă, 31 mai 2016 (ora este stabilită ulterior, în funcție de proba scrisă) - proba practică și 31 mai 2016, ora 11.00, proba interviu.

 

 

Articole asemănătoare