sirena alarmare ploiesti verificare

Sistemul de înștiințare și alarmare din Ploiești a fost verificat astăzi, iar pe 13 aprilie are loc un exercițiu de alarmare publică.

La Ploiești sunt 74 de sirene care au drept scop alarmarea cu privire la iminența unui dezastru.

La Ploiești, primele sisteme de alarmare au fost amplasate în zona rafinăriilor. Un alt sistem de alarmare este amplasat pe Palatul Administrativ din Ploiești, având în vedere raza de acoperire a semnalelor de alarmare. Dacă în perioada comunistă, sistemele de alarmare erau amplasate pe imobilele unor societăți cu un număr mare de angajați, după închiderea acestora, multe dintre sistemele de alarmare au fost amplasate pe blocuri.

Lista blocurilor care au sisteme de alarmare în Ploiești:

sisteme alarmare ploiesti

 

Articole asemănătoare
Social
  • Duminică, 23 Aprilie 2017
  • De Andra Vlad

Se schimbă vremea la Ploiești. Prognoza meteo

Astăzi, la Ploiești, sunt așteptate precipitații sub formă de ploaie, însă vremea continuă să se încălzească. Astfel, maxima zilei va atinge 15 grade Celsius, în timp ce la noapte termometrele vor...