Condamnată în anul 2009, la 16 ani de închisoare pentru că și-a ucis iubitul, Smaranda Haiduc Mitru, fostă colegă de celulă cu Mama FNI în Pentienciarul Târgșor, vrea să scape de detenție.

Femeia a depus o cerere de liberare condiționată care se va judeca astăzi la Tribunalul Prahova. Smaranda Haiduc Mitru este una dintre „vedetele " Penitenciarului de femei de la Târgșor, fiind cunoscută pentru talentele sale artistice.

Ea a câștigat în 2011 și în 2014 premiul I la Concursul Național  "Poezie de Pușcărie", iar în paralel a avut și expoziții de tablouri pictate pe pânză.

Femeia a ajuns în spatele gratiilor în primăvara anului 2009 după ce a fost condamnată definitiv de Înalta Curte de Casație și Justiție la 16 ani de închisoare. Smaranda a fost găsită vinovată de omor deosebit de grav, după ce și-a înjunghiat cu un cuțit de bucătărie prietenul.

Deși pentru fapta sa, pedeapsa este mult mai mare, între 25 de ani și detenție pe viață, instanța a considerat de cuviință că femeia, de fel din județul Mureș, a avut o atitudine sinceră pe parcursul anchetei, și-a recunoscut fapta, declarând că nu a vrut să-și omoare iubitul, totul întâmplându-se pe fondul unei altercații.

 

Articole asemănătoare
Viața Prahovei
  • Sâmbătă, 27 Mai 2017
  • De Roxana Tănase

Posturi vacante în 15 primării din Prahova

Mai multe primării din Prahova au scos la concurs posturi vacante de referenți, consilieri, inspectori, dar și posturi pentru muncitori calificați și necalificați. Astfel, Primăria orașului Mizil...