telegondola sinaia

Primarul orașului Sinaia, Vlad Oprea, a anunțat sâmbătă că speră ca lucrările pentru construirea telegondolei, care leagă Cota 1400 de domeniul schiabil aflat la Cota 2000, vor fi finalizate până în luna februarie a acestui an. Investiția de aproape 10 milioane de lei a fost realizată prin contractarea unui credit de către Primăria Sinaia.

„Darea în funcțiune se va face undeva în luna februarie. Este o investiție foarte mare, o investiție în urma căreia vom avea cel mai mare domeniu schiabil din România, 24 de kilometri de pârtie, cu instalații moderne”, a anunțat Vlad Oprea, primarul orașului Sinaia.

În luna noiembrie, primarul orașului Sinaia a postat pe o rețea de socializare mai multe imagini cu echipamentele achiziționate pentru această investiție.

Citește și: Cum arată noile gondole de la Sinaia - FOTO

„În momentul în care va fi finalizată, evidet, așa cum am mai spus, tarifele vor scădea aproape la jumătate”, a mai susținut edilul Vlad Oprea.

Capacitatea de transport a telegondolei va fi de 1.500 de persoane pe ora pentru sezonul de iarna. 

Pe lista de investiții prioritare în 2016, potrivit primarului Vlad Oprea, va figura și realizarea viitorului spital regional din localitate, dar vor fi prevăzute fonduri mult mai mari pentru o serie de evenimente, care să conducă la atragerea unui număr mai mare de turiști.

 

 

 

Articole asemănătoare