portar

Portarul Tiberius Bosilca are o poveste de viata fabuloasa! Acesta a fost chinuit de accidentari cumplite, dar n-a renuntat niciodata la visul sau. Dupa ani in care n-a crezut ca va mai ajunge sa joace la nivel profesionist. Tiberius a semnat cu o echipa din liga a 4-a germana. Va debuta impotriva lui Werder Bremen, in weekend!

Bosilca si-a spus povestea intr-o scrisoare pe care a trimis-o Sport.ro!

Am inceput fotbalul la varsta de 7 ani si de atunci m-am dedicat in totalitate, e foarte greu sa accepti ca nu mai ai de ce sa lupti, ca drumul s-a sfarsit, ca ai dezamagit copilul din tine care odata visa la mult mai mult decat ai realizat.

Am continuat fotbalul la Campina, practic ma intorsesem unde a inceput totul. Ma antrenam dimineata singur si seara cu echipa. Am trait din nou bucuria meciurilor oficiale iar dupa terminarea turului am avut un meci amical cu Petrolul Ploiesti, incheiat 0-0. Dupa meci am fost anuntat de antrenorul meu ca antrenorul cu portarii de la Petrolul vrea sa merg cu echipa in urmatorul lor cantonament.

A doua zi am fost anuntat de conducerea echipei mele ca Vivi Rachita (pe atunci antrenor la Petrolul) s-a opus ca eu sa mai merg in cantonament deoarece doreste sa il transfere pe portarul lituanian Valincius. Am terminat sezonul la Campina si m-am intors in Bucuresti la Juventus unde am jucat cateva luni, apoi am inceput pregatirea cu Adrian Iencsi la FC Voluntari si am facut un cantonament foarte bun.

Am dat probe la Rapid inainte de startul Ligii secunde. In timpul pregatirii am suferit o intindere de ligament la umarul drept si nu am mai putut continua antrenamentele. Durerile erau foarte mari, iar medicii mi-au spus ca ar fi mai bine sa astept ca durerile sa treaca prin tratament si sa nu fiu operat.

Ramasesem fara echipa si accidentat. Dupa 5 luni de tratament durerile erau aproape aceleasi. Am continuat sa ma antrenez singur si ma rugam ca durerile sa-mi treaca. Stiam ca timpul mi se scurge. Ma antrenam cu lacrimi in ochi si simteam ca nu mai am pentru ce sa ma mai antrenez, simteam ca nu voi mai putea juca vreodata fotbal, dar nu ma puteam opri.

 A trebuit sa iau o decizie.  Acum doi ani si jumatate am hotarat sa plec la un prieten in Germania sa muncesc.
Citește articolul integral pe sport.ro