petrolul

Președintele AS Petrolul 52, Cristi Vlad, a anunțat că a depus la Primăria Ploiești dosarele necesare pentru o mai buna fundamentare a proiectului de preluare a mărcii.

Printre documentele transmise autorităților locale se numără și modelele de asocieri de la Cluj și de la Craiova.Reamintim că proiectul de hotarare privind preluarea mărcii și palmaresului Petrolului Ploiești a fost amânat la finele anului trecut, dată la care s-au solicitat modele în care o astfel de problema a fost soluționată în alte localități ale țării. 

Primăria Ploiești a reluat licitația pentru evaluarea celor șase mărci, după ce la primele două proceduri nu a fost prezentată nicio ofertă.

VIDEO Cristi Vlad despre preluarea mărcii Petrolul Ploiești

 

Articole asemănătoare