WhatsApp Image 2017-03-27 at 15.21.08.jpeg

Greva din această după-amiază a angajaților TCE i-a enervat pe călătorii care s-au trezit că așteaptă degeaba în stații sosirea mijloacelor de transport în comun.

UPDATE Ora 17:20 Greva de la TCE Ploiești s-a încheiat. Ce prevede protocolul pentru reluarea curselor

UPDATE Ora 17:00 Niciun mijloc de transport în comun aparținând TCE nu mai circulă în Ploiești. Urmează o nouă rundă de negocieri între sindicaliști, primarul Dobre și managerul TCE.

Angajații TCE au intrat în grevă. Autobuzele se retrag la garaj

Sindicaliștii au anunțat că toate cele 110 autobuze care urmau să intre pe traseu la schimbul al doilea au rămas în garaj, șoferii refuzând să mai plece din curtea TCE.

Puținele mijloace de transport aflate în cursă se vor retrage la finalul primului schimb, adică cel târziu la ora 16:00.

Sindicaliștii susțin că 110 autobuze sunt acum trase pe dreapta, protestul continuând până când vor primi garanții că TCE va ieși din criza financiară cu care se confruntă de ani buni.

Detalii aici: Haos în Ploiești din cauza grevei TCE. Haos în Ploiești din cauza grevei TCE. 

Călătorii susțin că o astfel de grevă trebuia anunțată pentru a nu mai aștepta degeaba în stații sosirea mijloacelor de transport în comun.

UPDATE

Cititorii observatorulph.ro au păreri împărțite despre greva de la TCE. Unii iau apărarea șoferilor, susținând că poate așa vor fi cumpărate autobuze și tramvaie noi la Ploiești, alții sunt nemulțumiți că au fost nevoiți să meargă pe jos sau cu taxiul spre casă, școală sau serviciu.

 

Articole asemănătoare