14670695_707855366036362_4103773129511438970_n.jpg

Cătălina Bozianu, președintele PMP Prahova, a postat pe Facebook declarația politică susținută azi, în plenul Camerei Deputaților:

,,Intrați la masa marilor decizii europene și afirmați ferm interesul României, pentru că acolo se joacă viitorul nostru și al copiilor noștri!

Domnule preşedinte,
Stimaţi colegi,
La sfârșitul săptămânii trecute, am avut deosebita onoare de a participa, în cadrul delegației de lideri ai Partidului Mișcarea Populară, la Congresul Partidului Popular European din Malta. Fără a avea pretenția că sunt expertă în politică externă, sau în subtilitățile politicii de la nivelul Uniunii Europene, îmi permit să vă împărtășesc câteva gânduri desprinse din participarea la acest eveniment. Sunt concluzii care, cred eu, ne privesc pe noi toți, cei învestiți de români cu încredere, autoritate și putere de decizie, indiferent de culoarea politică sau de familia politică ale fiecăruia.
Așa după cum știți, Partidul Popular European este cel mai mare grup politic din Europa. Pe acest temei, Congresul din Malta poate fi considerat un bun barometru al preocupărilor și tendințelor care se manifestă la nivelul politicii mari din Europa. Am avut, așadar, ocazia, toți cei care am participat la congres în virtutea afilierii noastre politice, să constatăm în mod nemijlocit atât incertitudinea și penuria de soluții pentru viitorul Uniunii Europene, cât și dorința și determinarea liderilor PPE de a continua proiectul european. Ieșirea Marii Britanii din Uniune, relația transatlantică nesigură după venirea la putere în Statele Unite a administrației Trump și proiectul de reașezare a Uniunii după modelul ”Europa cu două viteze” sunt temele de a căror depinde și soarta noastră, a românilor. Fără a fi, țin să repet, expertă în probleme de politică externă, consider că, din păcate, în spațiul public de la noi, se dezbate puțin aceste teme. Iar, la nivelul conducerii țării, se face și mai puțin pentru ca vocea noastră, a României să conteze în marile decizii privind viitorul Europei. Suntem a șaptea țară ca mărime în Europa, și ultima ca viziune și ca voință politică exprimate în Europa. Și aceasta, tocmai în aceste luni cruciale pentru modul în care va arăta viitorul Uniunii, și al nostru, ca țară! 
 Mă simt, de aceea, datoare față de oamenii care m-au trimis aici și ale căror interese sunt insuficient exprimate și reprezentate la Bruxelles sau la Strasbourg, să lansez un apel la implicare și la ieșirea din pasivitatea europeană către președintele Iohannis și către guvernul PSD. Intrați la masa marilor decizii europene și afirmați ferm interesul României, pentru că acolo se joacă viitorul nostru și al copiilor noștri!
Vă mulțumesc.,,

 

Articole asemănătoare
Viața Prahovei
  • Sâmbătă, 27 Mai 2017
  • De Roxana Tănase

Posturi vacante în 15 primării din Prahova

Mai multe primării din Prahova au scos la concurs posturi vacante de referenți, consilieri, inspectori, dar și posturi pentru muncitori calificați și necalificați. Astfel, Primăria orașului Mizil...