ghita_ponta.jpg

Ies la iveală detalii incendiare din ultimul dosar deschis pe numele fostului deputat PSD Sebastian Ghiță.

"Domnul Victor Ponta devine prim – ministru în mai 2012, iar domnul Ghiţă susţine că SC SIVECO ROMÂNIA SA nu va mai avea nicio problemă dacă va plăti sumele pe care le solicită de data aceasta, deci Ghiţă Sebastian vine din nou la SC SIVECO ROMÂNIA SA şi pretinde un alt milion de euro, insistând de data aceasta pe rapiditatea plăţii.  Din câte cunosc, aceşti bani îi erau necesari pentru alegerile din acel an şi anume pentru susţinerea campaniei PSD. Din această sumă, îmi amintesc că a fost achitată suma de 450.000 euro pe care, din ce-am auzit, a spus că o va folosi pentru susţinerea campaniei lui Victor Ponta. " Sursa: dosarul DNA  

În perioada 2007 - 2014, Ghiţă Sebastian Aurelian, în mod direct, a pretins de la reprezentanţii S.C. SIVECO ROMANIA S.A. şi a primit, în mod indirect de la aceştia suma de 22.872.321,21 lei (bani însuşiţi), respectiv suma de 24.620.988,85 lei (bani folosiţi pentru creșterea artificială a cifrei de afaceri a S.C. Asesoft International S.A. şi S.C. Teamnet International S.A., pentru aceasta din urmă şi în scopul determinării reprezentanţilor Băncii Mondiale să achiziţioneze acţiuni la acest agent economic şi să-i acorde un credit în valoare de 10 milioane euro),  cu sprijinul reprezentanţilor/angajaţilor S.C. Asesoft International S.A., S.C. Teamnet International S.A., S.C. Expert One Research S.R.L. şi S.C. 360 Revolution S.R.L., semnatari ai documentelor, prin simularea unor relaţii comerciale între S.C. Siveco Romania S.A. şi societăţile comerciale menţionate respectiv S.C.Asesoft International S.A., S.C. Teamnet International S.A., S.C. Expert One Research S.R.L., S.C. 360 Revolution S.R.L., constând în achiziţionarea fictivă de servicii IT, promiţând în schimb că îşi va exercita influenţa asupra factorilor decizionali şi funcţionarilor publici din cadrul Ministerului Economiei şi Comerţului, C.N.A.S., Agenţiei Naţionale de Cadastru şi Publicitate Imobiliară, Spitalului Judeţean de Urgenţă Ploieşti, Consiliului Judeţean Tulcea, Consiliului Judeţean Braşov, respectiv promiţând că va interveni la primul ministru al României Ponta Victor Viorel, ministrul agriculturii Valeriu Tabără, miniştrii Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale, Zsolt Nagy şi Valerian Vreme, miniştrii sănătăţii Eugen Nicolaescu şi Nicolae Bănicioiu, directorul CNAS, Doru Bădescu, directorul general APIA, Doru Nechiti, în vederea atribuirii şi derulării în bune condiţii (fără impedimente la acordarea plăţilor) a contractelor finanţate din fonduri publice încheiate cu S.C. SIVECO ROMANIA S.A."
Sursa: dosarul DNA 
Citește articolul integral pe realitatea.net

 

Articole asemănătoare
Eveniment
  • Luni, 29 Mai 2017
  • De Ștefan Vlăsceanu

Trei accidente, 14 răniți, o singură zi

Trei accidente rutiere s-au produs duminică în Prahova în urma cărora 14 persoane, printre care și minori, au ajuns la spital.  Primul accident grav s-a produs pe DN1, la intrarea în stațiunea Sinaia,...