nicusor-dan-usr.jpg

Parchetul instanţei supreme arata, într-un răspuns transmis agentiei News.ro despre sesizarea privind o posibilă finanţarea ilegală a USR, că există un dosar, de la începutul acestui an, în care a fost începută urmărirea penală in rem, pentru fapte de delapidare, spălare de bani şi conflict de interese.



"Pe rolul Secţiei de urmărire penală şi criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a fost înregistrat la începutul acestui an un dosar având obiectul menţionat de dumneavoastră, fiind începută urmărirea penală cu privire la faptă, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de delapidare, spălare de bani şi conflict de interese", arată Parchetul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în răspunsul transmis la solicitarea agenţiei News.ro privind data la care a fost depusă sesizarea şi titularul plângerii privind presupusa cheltuire ilegală a unor fonduri de campanie din partea USR.
 
Parchetul precizează că această cauză este în curs de soluţionare, iar până la acest moment "au fost efectuate diverse acte de procedură".
sursa: hotnews.ro