ghita-audiat-instanta.jpg

Fostul parlamentar Sebastian Ghiță urmează să fie audiat astăzi prin videoconferință, în Serbia, în vederea extrădării, de judecătorii de la ICCJ din România. Vineri, el va fi audiat din nou, de judecătorii sârbi, în vederea extrădării.

Ședința de judecată are loc la Înalta Curte de Casație și Justiție. În sală sunt avocații inculpatului, un interpret de limbă sârbă și judecătorii români, în timp ce în Belgrad Sebastian Ghiță va fi însoțit în sala de judecată de un judecător sârb.

De altfel, această audiere prin videoconferință a fost acceptată în urma solicitării sale. Audierea va avea loc în ședință secretă.

A cincea cerere a procurorilor de arestare preventivă pe numele fostului deputat a fost făcută în dosarul „Ponta-Blair”. Fostul premier Victor Ponta și prietenul său Sebastian Ghiță sunt cercetaţi pentru modul în care a fost finanţată vizita fostului premier britanic Tony Blair la Bucureşti. Afaceristul ar fi plătit vizita, în schimbul unui loc eligibil în Parlament.

Autoritățile din România au cerut extrădarea lui Sebastian Ghiță, care a fugit din ţară la finele anului trecut, chiar înaintea unei audieri la DNA și cu o zi înainte să-i expire imunitatea parlamentară. Sebastian Ghiță e cercetat în nu mai puţin de cinci dosare penale diferite. 

Citește continuarea pe digi24.ro

 

Articole asemănătoare
Național
  • Joi, 18 Mai 2017
  • De Mihai Popescu

Țara cu cel mai mare consum de alcool

România este fruntaşă la consumul de alcool. În ultimul clasament făcut de Organizaţia Mondială a Sănătăţii, ţara noastră ocupă locul cinci, la nivel mondial. În 2016, un român a băut în medie 13,7...