subventie-rosii.jpg

Producătorii agricoli din Balta Doamnei, Gherghița sau Puchenii Mari, precum și din alte zone ale Prahovei, ar putea primi spijin  să cultive tomate în spații protejate (sere, solarii).

Guvernul a aprobat o schemă de ajutor de minimis destinată producătorilor agricoli persoane fizice care dețin atestat de producător, producătorilor agricoli persoane fizice autorizate, întreprinderilor individuale și familiale, producătorilor agricoli persoane juridice.

„Valoarea sprijinului financiar care se acordă beneficiarilor este de 13.481,4 lei/ beneficiar/an care reprezintă contravaloarea în lei a 3.000 euro/beneficiar/an, însă valoarea totală a ajutoarelor de minimis care se acordă unei întreprinderi/întreprinderi unice nu poate depăși echivalentul în lei a sumei de 15.000 euro pe durata a trei exerciții financiare, în cursul exercițiului financiar actual și în cele două exerciții financiare precedente”, se arată într-un comunicat de presă al Guvernului..

Pentru a fi eligibili acordării acestei forme de sprijin financiar pentru cultura tomate, beneficiarii trebuie să îndeplinească cumulativ mai multe condiții:

Astfel, producătorii agricoli trebuie să dețină o suprafață cultivată cu tomate în spații protejate de minimum 1.000 mp, marcată la loc vizibil cu o placă indicator inscripționată “Program susținere tomate, 2017“ și să menționeze numărul cererii depuse pentru obținerea finanțării;

Totodată, aceștia trebuie să obțină o producție de minimim 2 kg de tomate/mp și să valorifice o cantitate de tomate de minimum 2.000 kg dovedită cu documente justificative, de pe suprafața de teren menționată;

În plus, ei trebuie să fie înregistrați în evidențele Registrului agricol deschis la primăriile în a căror rază administrativ-teritorială se află suprafețele cultivate cu tomate în sere și solarii și să valorifice producția în perioadele ianuarie-mai inclusiv, și noiembrie-20 decembrie, inclusiv.

„Resursele financiare aplicării schemei de ajutor de minimis sunt în valoare de 179.752 mii lei, contravaloarea în lei a 40.000 mii euro și se asigură de la bugetul de stat, în limita prevederilor bugetare aprobate pentru Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale pe anul 2017”, se precizează în comunicatul Guvernului.

Cererile și documentele justificative pentru acordarea acestui sprijin financiar se depun la direcțiile pentru agricultură județene, respectiv a municipiului București.

 

 

 

 

Articole asemănătoare
Viața Prahovei
  • Sâmbătă, 27 Mai 2017
  • De Roxana Tănase

Posturi vacante în 15 primării din Prahova

Mai multe primării din Prahova au scos la concurs posturi vacante de referenți, consilieri, inspectori, dar și posturi pentru muncitori calificați și necalificați. Astfel, Primăria orașului Mizil...