dna-enacheschu-asociatie-bucov-scarlat-operatie.jpg

Ritmul de viață pe care îl avem, de multe ori prea rapid, ne face să nu mai observăm lucrurile din jurul nostru. Și nici oamenii. Uităm de povești și uităm că fiecare dintre noi are una. Știți cât de interesante sunt aceste povești despre oameni?!

Imaginează-ți cum ar fi ca într-o zi viața să ți se schimbe radical. Fără niciun anunț. Fără nicio avertizare. I se poate întâmpla oricui, oriunde. Lupta pentru viață face ca fiecare poveste să fie unică și plină de emoții.

A noastră istorisire începe într-un sătuc din Prahova numit Bătrâni, sătuc situat la aproximativ 50 km de Ploiești. La poalele Muntelui Zmeurăt, în acest sat, își desfășoară activitatea de zi cu zi câteva sute de oameni muncitori și de bună credință. 

Doamna Enăchescu este una dintre ei. Acum, dacă o vezi, nu ai crede că viața i-a pus în cale asemenea obstacole. E o femeie fericită, o bunică plină de iubire.

Acum 3 ani însă, într-o singură zi, viața a adus-o într-un punct dificil. A vrut să facă o surpriză nepoților săi. Cât timp micuții au dormit, doamna Enăchescu a cărat din fața curții în spatele curții 500 de găleți cu pământ pentru a nivela locul de joacă al copiilor. Până aici toate bune și frumoase chiar dacă efortul depus a fost imens.

A doua zi însă, lucrurile nu am mai stat așa bine. Se simțea rău, se simțea balonată, iar mersul la toaletă era însoțit de scaune cu sângerări. Femeia speriată, nu a zis nimic nimănui. Nici soțului, nici copiilor. A sperat să treacă de la sine. Și a sperat timp de o lună jumătate.

”Când am văzut că starea mi se agravează, am mers la Dr. Scarlat. Lui am putut să îi spun tot ce mi se întâmplase. A fost medicul meu dintotdeauna și în el aveam încredere”. În urma unei consultații complete, diagnosticul pus nu era deloc unul bun: cancer de colon. Pacienta a fost îndrumată să facă anumite analize și investigații la București. În urma acestora diagnosticul a fost confirmat: tumoră malignă pe colon.

Tratamente, proceduri, investigații... toate dureroase și costisitoare. Durerile și situația financiară modestă aproape că au făcut-o pe Doamna Enăchescu să renunțe. Încurajările venite din partea Dr. Scarlat, dar și faptul că Asociația ”Sănătate pentru Toți – Dr. Scarlat” a susținut parțial protezarea, au făcut ca operația să fie o reușită totală.

Recuperarea de după operație nu a fost deloc simplă. Regimul alimentar și odihna au fost necesare. În tot acest timp doamna Enăchescu slăbise foarte tare, ajunsese la greutatea de 30 de kg. ”Arătam ca un cadavru după operație. Când am ieșit din spital, m-am întors la Dr. Scarlat. De atunci, de acum 3 ani, și până acum am fost ținută constant sub observație.”

La începutul acestui an, Doamna Enăchescu a fost internată la Spitalul AS Medica din Bucov. Asociația a fost și de această dată alături de ea și a acoperit toate cheltuielile aferente spitalizării. Aici i s-au făcut toate analizele și investigațiile necesare pentru a verifica starea sa de sănătate. ”Ca pacient, cel mai mult m-a impresionat faptul că este foarte mare curățenie și asta e un lucru important. Dar și mai mult a contat faptul că domnul doctor a fost alături de mine, prin vizite de 3-4 ori pe zi. E minunat ce se întâmplă aici în spital, cât despre Asociație... nu am cuvinte de mulțumire.”

Această experiență de viață a învățat-o pe doamna Enăchescu să se bucure de orice lucru mărunt în viață, de faptul că se poate trezi înconjurată de familie. A făcut-o conștientă că orice acțiune, oricât de mică, îți poate schimba cursul vieții. A avut cancer, dar a învins!

Povestea ei este una din multele povești de viață care ne demonstrează că existența se rezumă la a fi acolo. Să fim pentru familie, să fim pentru prieteni, să fim oameni pentru oameni.

Asociația ”Sănătate pentru Toți – Dr. Scarlat” există pentru oameni și este despre oameni. Împreună putem salva vieți și putem scrie povești frumoase!

Accesând site-ul Asociației, puteți completa formularul 230 pentru direcționarea celor 2% din impozitul pe venit (în cazul salariaților sau pensionarilor) sau formularul 200 pentru direcționarea celor 2% din același impozit (în cazul persoanelor care au venituri din activități independente/profesii liberale, din cedarea drepturilor de autor, din cedarea folosinței bunurilor, activități de producție, comerț, prestări servicii, din activități agricole etc). Aceste procente nu presupun nici o cheltuială din partea voastră, ci o sumă care nedirecționată ajunge la stat și se folosește după cum dictează statul.

Direcționând către Asociația ”Sănătate pentru Toți – Dr. Scarlat”, alegeți să folosiți acești bănuți în favoarea oamenilor de aici din județ care au într-adevăr nevoie de ei urgent și cărora le puteți astfel salva viețile.

enachescu-batrani-asociatia-bucov-scarlat4.jpg

enachescu-batrani-asociatia-bucov-scarlat3.jpg

enachescu-batrani-asociatia-bucov-scarlat2.jpg

enachescu-batrani-asociatia-bucov-scarlat1.jpg