11-GEROVITAL.jpg

Longevitatea celebrei cercetătoare Ana Aslan (1897-1988) vorbeşte de la sine despre efectele benefice ale tratamentului cu Gerovital, medicamentul inventat acum 60 de ani şi care a făcut din România locul de întâlnire al tuturor VIP-urilor mondiale din acea vreme. În timpul dictaturii lui Nicolae Ceauşescu, regimul comunist obţinea peste 15 milioane de dolari pe an din aplicarea metodei de tratament şi din vânzarea pe piaţa externă a Gerovitalului.

Brăileanca Ana Aslan a inventat Gerovitalul, un produs antiimbatranire care a pus România pe harta pionierilor în domeniul tratamentelor medicale. Bazat pe procaina sau novocaină, folosite până atunci doar că anestezic în stomatologie, Gerovitalul se adresă mai ales persoanelor trecute de prima tinereţe, atenuând ridurile, menţinând pielea fermă şi cu un tonus optim. Tot în 1952, simţind potenţialul descoperirii, autorităţile au fondat în oraşul Otopeni Institutul Naţional de Gerontologie şi Geriatrie, care din 1992 va purta numele de “Ana Aslan”.

Ana Aslan-Institutul Naţional de Gerontologie şi Geriatrie

Chiar dacă iniţial se presupunea că Gerovitalul are doar rol cosmetic, cercetările ulterioare au scos la lumină şi efecte secundare consistente şi neaşteptat de bune în privinţa îmbunatăţirii capacităţii memoriei sau a circulaţiei sângelui.

Efectele, vizibile cu ochiul liber

Prezentat lumii medicale în 1958, la Congresul de Gerontologie de la Basel (Elveţia), Gerovitalul a uimit şi a sedus instantaneu, mai ales după au fost prezentate studiile prin care se observau cu ochiul liber efectele asupra “pacienţilor”.

În perioada de glorie a Gerovitalului, prin simpla vânzare în străinătate sau prin aplicarea metodei de tratament, statul român obţinea anual mai mult de 15 milioane de dolari, în condiţiile în care moneda americană era cam de zece ori mai puternică decât în ziua de azi.

Citește mai multe pe: viralweb.ro

 

Articole asemănătoare
Internațional
  • Vineri, 23 Iunie 2017
  • De Mihai Popescu

Emmanuel Macron va veni în România

Preşedintele Klaus Iohannis a avut, vineri, o întâlnire bilaterală cu omologul său francez, Emmanuel Macron, afirmând la final că aceasta a fost „foarte, foarte bună” şi s-a convenit ca România şi...

Economic
  • Vineri, 23 Iunie 2017
  • De Mihai Popescu

Energia electrică se scumpește de la 1 iulie

Prețul energiei electrice pentru consumatorii casnici va crește cu până la 8% de la 1 iulie, potrivit deciziei de joi a Comitetului de reglementare al Autorității Naționale de Reglementare în...