Vara asta este despre tine - AFI Palace Ploiesti

scarlat boli

Chiar din etapa formării mele ca “îngrijitor de bolnavi” mi-am pus întotdeauna problema: ce cauzează cu adevărat suferința pacienților mei. De cele mai multe ori m-am întrebat și care este mecanismul intim care declanșează și întreține acea suferință a corpului uman. 

 

De foarte multe ori nu am putut să răspund celor două întrebări bazându-mă pe cunoștințele acumulate din cărțile de medicină și desigur de la profesorii și colegii mei. Atunci, am aprofundat studiul învățăturilor din diverse religii, scrieri sacre, a filosofilor și filosofiilor, precum și a tradițiilor perpetuate în diverse colțuri ale lumii. Așa am înțeles că ceea ce am învățat în școlile de medicină nu explică decât o parte din cauzalitatea și mecanismul intim de producere a bolilor.

Astăzi sunt convins că mai mult de 40% din suferințele corpului uman sunt de fapt boli ale sufletului.

 

Cred că o definiție corectă a stării de sănătate este aceea de armonie între suflet-spirit—mental și trup și în consecință boala reprezintă o dizarmonie între aceste corpuri.

Practica celor aproape 35 de ani în medicină mi-a dovedit că sunt și foarte multe tulburări în “cutia cu gânduri” (MENTALUL) care produc suferințe atât ale corpului fizic cât și ale suflet-spiritului.

De asemeni toate suferințele corpului fizic: boli infecțioase, traumatisme, accidente ,tulburări genetice, intoxicații, dezechilibre metabolico-endocrine etc. produc profunde dizarmonii atat în corpul mental cât și în suflet-spirit. 

Am fost plăcut surprins să constat simplitatea plină de profunzime și eficiența cunoașterii și terapiei șamanice.
Toate religiile lumii prezintă aceleași suferințe ale sufletului (patimile în religia Creștin-Ortodoxă), recomandările de vindecare a acestor suferințe fiind diferite în mod neesențial.

Toate tradițiile lumii, spre exemplu cele din jurul morții, susțin aceeași idee de îndrumare a sufletului către lumina Divină.

Acum mi se pare de-a dreptul anacronic, neștiințific, nepofesionist și în detrimentul omului aflat în suferință, absența prezentării acestor informații celor dedicați să devină medici. Este imperios necesar ca formarea tânărului medic să fie completată cel puțin cu recunoașterea și diagnosticarea principalelor dizarmonii dintre suflet-spirit-mental și trup și a căilor de rezolvare a acestora.

Faptul că fizica cuantică, teoria stringurilor vin și ne explică într-o formă acceptabilă pregătirii noastre “academice” principalele idei expuse în scrierile sacre, în scrierile înțelepților străbuni sau din tradițiile străbune, mă determină în principal să deschid acest subiect.

Îmi doresc să începem să recunoaștem faptul că există într-adevăr boli ale sufletului și că ele își pot găsi remediu într-o formă nouă.