salina turda

În a doua zi de Crăciun, peste 1.500 de turiști s-au relaxat printr-o călătorie spre centrul pământului. Şi nu este vorba despre o poveste, ci despre minele Salinei Turda, din județul Cluj. Istoria minei începe acum două mii de ani, iar de aici s-au extras mii de tone de sare, până în 1932, când mina a fost închisă. Vizitatorii pot să îi descopere povestea, dar și să se distreze cu o plimbare inedită pe lacul subteran, singurul de acest fel din România. Cu aproape 600.000 de turiști înregistrați în ultimele 12 luni, Salina Turda este cel mai vizitat obiectiv din Transilvania de nord.

Veniți din România, Statele Unite ori Marea Britanie, turiștii au avut parte de o călătorie inedită ce durează 90 de minute, în adâncul Salinei Turda. Circuitul începe cu locul în care ajungeau în urmă cu peste 80 de ani vagoanele cu sarea extrasă.

„Aproximativ 1.500 - 2.000 de vizitatori pe zi ne trec pragul”, spune Attila Lovasz, ghid.

172 de trepte trebuie să coboare vizitatorii pentru a ajunge la principala atracție a Salinei Turda, Mina Rudolf.

„Ne aflăm în mina Rudolf, ultima mină în care s-a extras sare în Turda, din păcate mina noastră a fost închisă în 1932. Este o sală care are 80 de metri lungime, 42 de metri adâncime şi 50 de metri lăţime”, spune ghidul.

Turiștii cu spirit de aventură pot să încerce și o plimbare inedită cu barca în inima minei Terezia, cea mai adâncă din toata salina.

„Lacul din Salina Turda se află la 120 de metri sub nivelul solului şi a fost creat artificial încă de pe vremea exploatării minei. O plimbare cu barca îi costă pe turişti 10 lei pentru 20 de minute de distracţie”, relatează Cătălin Vlăsceanu, reporter Digi24.

Anul trecut, peste jumătate de milion de oameni au coborât cele 13 etaje ale salinei. În acest an vor fi cu 30% mai mulți.

„Sunt din Anglia şi îmi vizitez verişorii care locuiesc aici şi m-au adus aici pentru că este un loc foarte frumos şi nu există ceva asemănător în Anglia şi am venit să aruncăm o privire”, spune un turist.

Salina Turda este prima - şi deocamdată singura - din România care a intrat în 2016 într-un circuit turistic al celor mai importante saline din Europa, alături de alte mine de sare aflate în patrimoniul UNESCO.

sursa: digi24.ro