- Publicitate -

Cum să prepari sănătos carnea

Modul în care preparăm carnea este extrem de important pentru sănătate, astfel că gătitul cărnii pe grătar sau prin prăjire directă reprezintă cea mai puțin sănătoasă alternativă.

- Publicitate -

Astfel, temperaturile crescute, flacăra directă și fumul pot da naștere substanțelor cancerigene. Mai exact, sunt generate hidrocarburi aromatice policiclice, compuşi care se formează în fumul rezultat din grăsimea ce se scurge din carne şi arde pe grătar, care se vor regăsi din plin în crusta de deasupra cărnii, şi amine heterociclice, care sunt produse în carne ca urmare a expunerii la temperaturi extreme. Drept urmare, se recomandă prepararea cărnii la foc mic, chiar dacă acest proces, care este și mai sănătos, durează mai mult.

Nu în ultimul rând, este bine să se consume cu moderație carnea roșie, în special cea de porc, care este și cea mai grasă. Grăsimile saturate se digeră mult mai greu, așa că riscul dezvoltării cancerului de colon sau a unei boli de inimă crește considerabil dacă se face exces.

Însă, proteinele și fierul din carne o fac extrem de importantă pentru organism, motiv pentru care nu ar trebui exclusă din alimentaţie nici măcar în curele de slăbire. Uneori însă carnea ne poate face mai mult rău decât bine fiindcă este pregătită greşit.

Iată, așadar, câteva sfaturi ca să prepari sănătos carnea!

Cum să prepari sănătos carnea – la cuptor

Carnea la cuptor, fie că e vorba de pui, porc sau vită, este o alternativă excelentă și delicioasă dacă știi să o gătești. Se pune bucata de carne pe un pat de legume proaspete într-un vas termorezistent, acoperit sau nu cu o folie de aluminiu. Se lasă la cuptor cât este necesar, este foarte gustos și sănătos. Pentru a mai tăia din gustul gras, se condimentează cu mult ghimbir. Ghimbirul protejează stomacul și ajută circulațiea.

- Publicitate -

Cum să prepari sănătos carnea – la plită încinsă sau la grill

Carnea va fi sănătoasă dacă va fi gătită la plită încinsă sau la grill, nu la un grătar tradiţional, cu cărbuni. Este important ca grăsimea să se scurgă în lateral sau dedesubt, dar nu pe sursă de căldură.

Grăsimile scurse pe cărbunii încinşi se transformă în hidrocarburi, care se reîntorc în carnea de pe grătar. Sunt toxici şi cresc riscul de apariţie a neoplaziilor digestive, explică medicii.

- Publicitate -

La polul opus, din punctul de vedere al valorii nutritive, se află carnea prăjită în ulei, unt sau untură. Acest mod de preparare aduce un aport excesiv de trigliceride pentru organism, ceea ce creşte riscul afecţiunilor cardiovasculare.

Cum să prepari sănătos carnea – la wok sau înnăbușită

O altă metodă sănătoasă este prepararea cărnii la wok. În wok se poate face carnea cu legume și doar puțin ulei de susan sau măsline. Se taie felii cât mai subțiri și se lasă la gătit alături de legume și neapărat condimente mai iuți.

- Publicitate -

Carnea de porc înăbușită în legume suculente, alături de câteva condimente aromate pot face o gustare senzațională și sănătoasă. Se pun bucățile de carne de porc într-o tigaie, se lasă la rumenit puțin, apoi se adaugă legume suculente, precum roșii, dovlecei, ciuperci și se condimentează. Se mai adaugă vin roșu sau bere, astfel carnea se frăgezește și mâncarea astfel preparată nu conține atât de multe grăsimi

 

sursa: clicksanatate.ro

 

Provocarea observatorul prahovean

- Publicitate -

Sondaj Observatorul Prahovean

Ai ceva de spus despre articol? Lasă un comentariu aici

Comentariul tău
Numele tău

Ai informații care ar putea deveni o știre? Contactează-ne la: 0785 075 112, pe WhatsApp sau Signal.

Urmărește știrile Observatorul Prahovean și pe Google News!

- Publicitate -

Articole asemănătoare

Fragmente dintr-o dronă au căzut în Insula Mare a Brăilei

Elemente ale unei posibile drone au fost identificate în Insula Mare a Brăilei. Informația a fost confirmată printr-un comunicat de Ministerul Apărării Naționale. Potrivit MApN,...

Fostul parlamentar Răzvan Tănase candidează la Primăria Boldești Scăeni

Fostul deputat Răzvan Tanase candidează la Primăria Boldești Scăeni din partea AUR. Acesta a transmis următorul comunicat de presă: ”De 34 de ani orașul nostru parcă...
- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -

Ultimele știri

Fragmente dintr-o dronă au căzut în Insula Mare a Brăilei

Elemente ale unei posibile drone au fost identificate în Insula Mare a Brăilei. Informația a fost confirmată printr-un comunicat de Ministerul Apărării Naționale. Potrivit MApN,...

Fostul parlamentar Răzvan Tănase candidează la Primăria Boldești Scăeni

Fostul deputat Răzvan Tanase candidează la Primăria Boldești Scăeni din partea AUR. Acesta a transmis următorul comunicat de presă: ”De 34 de ani orașul nostru parcă...

Noi super oferte te așteaptă la Auchan Discount Ploiești

Până pe 9 aprilie, Auchan Discount Ploiești, magazinul tău cu prețuri mici în care poți economisi zi de zi, te așteaptă cu super oferte...

O nouă sesiune„ Ziua Porților Deschise”, organizată de echipa de robotică RO2D2 din Ploiești. Tinerii s-au calificat pentru a doua oară consecutiv la Mondialele...

Pentru al doilea an consecutiv, echipa de robotică Ro2D2 a C.N. „Mihai Viteazul” din Ploiești se pregătește de participarea la Mondialele din Statele Unite...

Florin Duma, președintele Patronatului Prahova al IMM-urilor, invitat la Reușita TV

Emisiunea REUSITA TV, realizata de catre Daniel Lazar si care, din anul 2005, PROMOVEAZA VALOAREA, aducand in fata publicului oameni si afaceri de succes,...
Emisiuni
- Publicitate -

Turiști răniți, recuperați din vârf de munte, azi noapte, de echipele Salvamont Prahova

Trei persoane au avut nevoie, azi noapte, de intervenția salvatorilor montani. Apelul a venit la ora 23.40,  fiind necesară intervențai echipajelor Salvamont Prahova pentru...

Reducere cu 50% a impozitelor la Ploiești pentru cei care montează panouri fotovoltaice sau reabilitează termic casele

Ploieștenii care execută lucrări de reabilitare termică a locuințelor sau montează panouri fotovoltaice beneficiază de reducerea impozitului cu 50% timp de doi ani. Reducerea...

Scrisoare deschisă de susținere a campaniei „Alocați fonduri pentru consolidarea spitalelor din Ploiești!”

O cititoare ne-a transmis pe adresa redacției o scrisoare deschisă prin care și-a declarat susținerea campaniei "Alocați fonduri pentru consolidarea spitalelor din Ploiești!” inițiată...

Explozie la Rafinăria Petromidia. Reacția conducerii

O explozie urmată de incendiu s-a produs, în această dimineață, la Rafinăria Petromidia. A fost activat planul roșu de intervenție, fiind evacuate 20 de...

Restricții de circulație pe DN1, București-Ploiești, la Băneasa

CNAIR  anunță instituirea măsurii de restricționare a circulației autovehiculelor pe sectorul de DN 1 cuprins între km 7+345 și km 8+000, pentru executarea lucrărilor...
Emisiuni
- Publicitate -